România „devine cloud”. Majoritatea companiilor din ţara noastră planifică adoptarea tehnologiilor de acest fel, în următorii doi ani – raport PwC

Aproximativ trei sferturi dintre companiile din România (71,4%) au iniţiat implementarea cloud-ului fie pentru mai multe departamente, fie pentru anumite procese şi planifică o adoptare mai largă în următorii doi ani, arată datele incluse în raportul "Cloud Business Survey", întocmit de PwC Europa Centrală şi de Est (ECE).
AGERPRES - lun, 29 mai 2023, 11:07
România

La nivel naţional, doar 12% dintre respondenţi au declarat că au toate activităţile în cloud (all-in on cloud), peste media de 8% înregistrată în ECE. În acelaşi timp, mai mult de o treime (38%) îşi propun să treacă toate operaţiunile în cloud în următorii doi ani, iar 43% vor să mute jumătate sau mai mult dintre operaţiuni, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, modernizarea este principalul motiv pentru utilizarea cloud pentru 42,9% dintre companiile din România şi pentru aproape jumătate (49%) dintre organizaţiile din ECE.

Raportul PwC relevă faptul că, în următoarele 12 luni, capacităţile pe care companiile din România vor să le dezvolte în cloud sunt: analiza datelor (66,7%), securitatea cibernetică (64,3%), stocarea (57%) şi inteligenţa artificială şi învăţarea automată (47,6%).

Totodată, dintre companiile româneşti care au obţinut deja o valoare măsurabilă, 40,5% au menţionat un timp mai scurt de lansare a produselor şi serviciilor pe piaţă, 35,7% economii de costuri, 35,7% îmbunătăţirea poziţiei de securitate cibernetică şi 33,3% îmbunătăţirea profitabilităţii, a experienţei clienţilor şi creşterea agilităţii.

Dintre cei care se aşteaptă să obţină o valoare măsurabilă în următoarele 12 luni, principalele beneficii aşteptate se referă la: creşterea productivităţii (64,3%), îmbunătăţirea rezilienţei (61,9%), creşterea agilităţii 60% şi noi fluxuri de venituri (57%).

Printre principalele bariere care stau în calea valorificării potenţialului tehnologiei cloud atât la nivelul companiilor autohtone avansate în cloud, cât şi a celorlalte, se regăsesc: deficitul de talente (42,9%), incapacitatea de a măsura/cuantifica eficient randamentul investiţiilor (35,7%), constrângerile bugetare şi/sau de investiţii şi limitările capacităţilor tehnologice (ambele 33,3%).

Sondajul PwC a fost realizat în lunile februarie şi martie 2023, în rândul a 389 de lideri de companii şi de tehnologie din şapte ţări din Europa Centrală şi de Est, inclusiv din România, din sectoare precum: produse industriale, servicii financiare, energie, utilităţi şi minerit, tehnologie, media şi telecomunicaţii, retail/FMCG şi sănătate.

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...