Bugetul Casa Verde Fotovoltaice pentru zona Moldovei s-a epuizat în șase minute

A treia sesiune de înscrieri în Programul Casa Verde Fotovoltaice s-a derulat la fel ca primele două: bugetul a fost epuizat în mai puțin de șase minute
Mihai Nicuţ - lun, 29 mai 2023, 11:25
Bugetul Casa Verde Fotovoltaice pentru zona Moldovei s-a epuizat în șase minute

Astăzi, 29  mai, a avut loc a treia sesiune de înscrieri în programul Casa Verde Fotovoltaice pentru regiunea Nord – Est. Românii din județele Bacău, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț care vor să-și instaleze panouri fotovoltaice cu sprijin de la stat au putut depune dosarele începând cu ora 10.00 în aplicația informatică a AFM.

Bugetul alocat pentru această regiune este 279 milioane lei.

Bugetul a fost epuizat în mai puțiun de șase minute, potrivit informațiilor noaastre. Au fost depuse 13.974 de dosare

Situația de azi este similară celei de la precedentele două sesiuni de depunere a cererilor de finanțare, pentru București-Ilfov și pentru zona Centru. Atunci, fondurile s-au epuizat în nouă, respectiv trei minute.

Administrația Fondului pentru Mediu a dezmințit puternic săptămâna trecută orice idee de posibilă fraudare, în condițiile în care au fost oameni nemulțumiți că s-au terminat fondurile înainte ca ei să poată depună cererile.

“Informația este eronată. Proiectarea, dezvoltarea, testarea și implementarea unui sistem informatic care să permit gestionarea și simplificarea activităților privind înscrierea solicitanţilor au fost realizate exclusiv de către angajații Administrației Fondului pentru Mediu pe o infrastructură de tip cloud, proprietate a unui provider de cloud public, în vederea eficientizării, monitorizării și realizării de situații privind evoluția programului, pe baza datelor și rapoartelor existente în cadrul aplicației. Aplicația informatică este programată să pornească automat la datele în care încep înscrierile pentru fiecare regiune, la ora 10:00:00, neexistând posibilitatea înregistrării în prealabil a unor dosare în baza de date. În plus, cloud-ul public folosit permite auditarea tuturor tranzacțiilor la nivel de baze de date, astfel se pot vedea toate operațiunile efectuate pe acestea”.

AFM a mai spus că folosirea roboților de automatizare este interzisă, fiind pregătiți la nivel de aplicație cu o serie de măsuri specifice cum ar fi codul CAPTCHA de la pasul 4 și monitorizarea în timp real.

 

Te-ar mai putea interesa și
BASF: Nouă colecție de culori pentru designerii de automobile
BASF: Nouă colecție de culori pentru designerii de automobile
În fiecare an, designerii din divizia de tehnologii de acoperire a BASF creează o nouă colecție de culori pentru a inspira designerii de automobile din întreaga lume. ...
Stellantis promite majorarea producției din Italia pentru a primi susținerea statului
Stellantis promite majorarea producției din Italia pentru a primi susținerea statului
Ca urmare a demisiei lui Carlos Tavares, cel care oprise, aparent, investițiile în Italia, grupul Stellantis revine asupra ...
Ungaria – O nouă decizie controversată. Parlamentul a adoptat un nou amendament electoral prin care se reduce numărul circumscripțiilor din Budapesta
Ungaria – O nouă decizie controversată. Parlamentul a adoptat un nou amendament electoral prin care se reduce numărul ...
Parlamentul ungar a adoptat marţi un nou amendament care remodelează peisajul electoral al ţării prin reducerea numărului ...
Doar 11% dintre români evaluează calitatea generală a sistemului de învățământ din România ca fiind „bună” Studiu
Doar 11% dintre români evaluează calitatea generală a sistemului de învățământ din România ca fiind „bună” ...
Doar 11% dintre români evaluează calitatea generală a sistemului de învățământ din România ca fiind "bună" - cea ...