Deficitul bugetar a crescut până la 27,35 de miliarde de lei, 1,72% din PIB, în primele patru luni din 2023

Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 1,72% din PIB după primele patru luni din acest an, respectiv 27,35 de miliarde de lei, de la 1,42% din PIB la sfârşitul lunii martie, conform datelor publicate luni de Ministerul Finanţelor, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 29 mai 2023, 18:17
Deficitul bugetar a crescut până la 27,35 de miliarde de lei, 1,72% din PIB, în primele patru luni din 2023

În perioada similară din 2022, deficitul bugetului general consolidat a fost de 1,23% din PIB.

„Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 1,72 % din PIB, respectiv 27,35 de miliarde de lei (Anexa nr. 1 şi Anexa nr. 2) datorat în principal de creşterea volumului de investiţii cu 58,0% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale casnici şi noncasnici în valoare de 3,57 de miliarde de lei, volumul mai mare de decontări de bunuri şi servicii pentru medicamente, încetinirea ritmului de încasări ale veniturilor, precum şi de influenţele implementării etapei a doua a Programului Sprijin pentru România”, precizează Ministerul Finanţelor.

Potrivit MF, veniturile totale au însumat 158,41 de miliarde de lei în primele patru luni ale anului curent, cu 9,7% peste nivelul încasat în perioada similară a anului trecut. Evoluţia acestora a fost influenţată în principal de dinamica veniturilor din impozitul pe salarii şi venit, contribuţiilor de asigurări, fondurilor europene şi accizelor, în timp ce încasările din TVA au înregistrat un avans mai temperat (explicat printr-un efect de bază ridicat aferent anului trecut).

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 13,10 miliarde de lei, înregistrând o creştere de 28,1% faţă de nivelul încasat în aceeaşi perioadă a anului trecut, influenţată preponderent de sporul încasărilor din impozitul pe dividende (128,9%), veniturile din impozitul aferent pensiilor şi declaraţiei unice consemnând, de asemenea, dinamici pozitive (39,2%, respectiv 12,6%). Totodată, veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 9,9%, sub evoluţia fondului de salarii din economie (14,7%). De asemenea, dinamica acestei categorii de încasări a fost influenţată şi de extinderea în sectorul agricol şi industria alimentară a facilităţii acordate salariaţilor din construcţii (efect negativ din scutirea de impozit pe venit din salarii, conform Legii nr. 135/2022), precum şi de noile măsuri fiscale privind modificarea deducerilor personale introduse prin O.G. nr. 16/2022.

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 50,57 de miliarde de lei, în creştere cu 12,3% (an/an). Ca şi în cazul impozitului pe salarii, dinamica acestora s-a situat sub evoluţia fondului de salarii din economie (14,5%), ca efect al extinderii în sectorul agricol şi industria alimentară a facilităţii acordate salariaţilor din construcţii, conform Legii nr. 135/2022, precum şi ca urmare a măsurii privind încetarea de la plată a CASS pentru veniturile din pensii mai mari de 4.000 de lei şi restituirea, începând cu data de 1 martie 2023, a sumei reţinute cu titlul de CASS din veniturile din pensii.

Încasările din impozitul pe profit au însumat 6,38 de miliarde de lei, consemnând o creştere de 3,1% (an/an), susţinută în principal de avansul încasărilor din impozitul pe profit de la agenţii economici (10,1%). Încasările nete din TVA au înregistrat 32,76 de miliarde de lei, în creştere cu 3,7% (an/an). Evoluţia mai temperată a acestei categorii de venituri este explicată atât de decelerarea bazei macroeconomice, pe fondul unui efect de bază ridicat din anul anterior, cât şi de majorarea restituirilor de TVA cu 40,4%, faţă de nivelul rambursat în aceeaşi perioadă a anului trecut (9,3 miliarde de lei în ianuarie – aprilie 2023, comparativ cu 6,6 miliarde de lei în ianuarie – aprilie 2022).

Veniturile din accize au însumat 13,07 miliarde de lei, consemnând o creştere de 19,9% (an/an), explicată de avansul semnificativ al accizelor pentru produsele din tutun (49,4%). În acelaşi timp, dinamica negativă a încasărilor din accizele pentru produsele energetice s-a ameliorat (-4,5%), în condiţiile unei evoluţii pozitive a acestora în luna aprilie. Dinamica lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile.

Veniturile nefiscale au însumat 12,75 de miliarde de lei, consemnând o scădere de 6,2% (an/an), influenţată de reducerea încasărilor din redevenţe, pe fondul descreşterii preţurilor energiei, care de altfel au impactat negativ şi veniturile suplimentare din energie (cuprinse la categoria alte impozite pe bunuri şi servicii).

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 13,08 miliarde de lei, în creştere cu 27,8% (an/an).

Pe de altă parte, cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 185,77 de miliarde de lei au crescut în termeni nominali cu 15,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele patru luni ale anului 2023 au înregistrat o creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022, de la 11,4% din PIB la 11,7% din PIB.

Cheltuielile de personal au însumat 41,72 miliarde de lei, în creştere cu 8,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 2,6% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 23,74 de miliarde de lei, în creştere cu 17,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. O creştere se reflectă la bugetele locale, respectiv 16,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 20,0% pentru decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale de sănătate.

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 12,67 de miliarde de lei. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent plăţile de dobânzi aferente portofoliului de datorie publică s-au majorat cu 3,23 miliarde de lei ca urmare a prefinanţării în primele 4 luni a necesarului brut de finanţare pentru anul 2023. Astfel, după primele 4 luni ale anului, în contextul unui apetit crescut al mediilor investiţionale interne şi externe pentru titlurile de stat, este asigurat deja 50,0% din necesarul brut de finanţare pentru anul 2023.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 66,29 de miliarde de lei în creştere cu 9,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2023, a punctului de pensie cu 12,5%, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, respectiv de la 1.586 de lei la 1.785 de lei, a nivelului indemnizaţiei sociale pentru pensionari (pensia minimă) de la 1.000 lei la 1.125 de lei, de acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 lei, precum şi de acordarea celei de-a 13-a indemnizaţii pentru persoanele cu dizabilităţi sub forma unei indemnizaţii compensatorii.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost influenţate şi de plăţile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, respectiv pe primele patru luni ale anului 2023, au fost în sumă de 1,46 de miliarde de lei, precum şi de majorarea alocaţiilor de stat pentru copii începând cu 1 ianuarie 2023.

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 6,78 de miliarde de lei, în principal, această sumă reprezintă subvenţii pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum şi pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale al consumatorilor noncasnici (2,11 miliarde de lei) care reprezintă 31,18% din total subvenţii.

Alte cheltuieli au fost de 2,89 de miliarde de lei, reprezentând în principal sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, susţinerea cultelor, alte despăgubiri civile.

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 15,21 de miliarde de lei, cu 34,8% mai mari comparativ aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 19,24 de miliarde de lei, în creştere cu 58,0% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, când au fost în valoare de 12,18 miliarde de lei. De asemenea, se observă o creştere a ponderii investiţiilor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, acestea reprezentând 61,69% din totalul cheltuielilor pentru investiţii.

Te-ar mai putea interesa și
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat duminică seara primarul general al Capitalei,......
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...