Transavia a înfiinţat alte două ferme vegetale şi a investit 5 milioane euro în utilaje agricole

Transavia, cel mai mare producător de carne de pasăre din România, a înfiinţat două noi ferme vegetale, la Ciuguzel în judeţul Alba şi la Sâmboleni în judeţul Cluj, şi a investit 5 milioane de euro pentru achiziţionarea de utilaje agricole, a anunţat compania.
Economica.net - mie, 20 nov. 2013, 21:43
Transavia a înfiinţat alte două ferme vegetale şi a investit 5 milioane euro în utilaje agricole

Extinderea diviziei vegetale a depăşit bugetul de investiții anunțat pentru acest an, de 8 milioane euro. Fondurile alocate au fost din surse proprii.

Transavia a înfiinţat divizia vegetală în 2011, prin înfiinţarea a două ferme vegetale la Spring în judeţul Alba şi la Rediu în judeţul Cluj, pentru a produce în sistem propriu cerealele folosite la hrana păsărilor.

Pentru 2014, compania are ca ţintă cultivarea a peste 15.000 hectare teren agricol pentru asigurarea întregului necesar de cereale pentru hrana păsărilor, precum şi înființarea de noi culturi agricole.

În ultimii şapte ani, Transavia a realizat investiţii de peste 60 milioane de euro.

Anul trecut, Transavia a avut afaceri de 426,9 milioane lei (95,8 milioane euro), în creştere cu 19% faţă de 2011, şi un profit net de 33,7 milioane lei (7,5 milioane euro), cu 28% mai mare.

„În 2013 afacerile sunt în creştere cu 8-10% şi profitul este în creştere. (…) În cei 23 de ani de existenţă pe piaţă, Transavia nu a avut nicio problemă. Lucrăm profitabil pentru că am ştiut să nu ne îndatorăm prea mult şi ne-am respectat partenerii”, a declarat, în luna octombrie, directorul general şi proprietarul companiei, Ioan Popa.

În ceea ce priveşte exporturile, acestea au reprezentat circa 15% din afaceri şi au avut ca destinaţie ţări precum Marea Britanie, Franţa, Spania şi Croaţia.

Grupul de companii Transavia, din care face parte şi Avicola Braşov, produce peste 50.000 de tone de carne pe an în unităţi de producţie în Transilvania. Transavia deţine 15 ferme de creştere a puilor de carne, două ferme de reproducţie şi două staţii de incubaţie, o fabrică de nutreţuri combinate, două abatoare de industrializare a cărnii şi o fabrică de procesare a cărnii, precum şi două ferme vegetale şi are peste 1.500 de angajaţi.

Potrivit directorului general al companiei, Transavia deţine 20% din piaţa românească de carne de pasăre.

Te-ar mai putea interesa și
Transformă profitul tău în speranță pentru copiii aflați în suferință. Află cum poți schimba destine prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit
Transformă profitul tău în speranță pentru copiii aflați în suferință. Află cum poți schimba destine prin redirecționarea ...
Pentru mulți dintre noi fiecare zi înseamnă o agendă plină de întrevederi, ședințe și decizii. Aproape de fiecare dată următoarea zi e mai încărcată decât cea care abia s-a încheiat.......
Petrom va cumpăra energie produsă în România de parcurile solare ale celui mai bogat ucrainean. Cel mai mare PPA din România de până acum
Petrom va cumpăra energie produsă în România de parcurile solare ale celui mai bogat ucrainean. Cel mai mare PPA din ...
DRI, subsidiara Grupului DTEK care dezvoltă proiecte de energie regenerabilă în UE, a semnat cel mai mare acord de achiziție ...
Tarifele de transport și distribuție a energiei electrice cresc de la 1 ianuarie. Situația pentru fiecare zonă din țară
Tarifele de transport și distribuție a energiei electrice cresc de la 1 ianuarie. Situația pentru fiecare zonă din țară
Tarifele reglementate de transport și distribuție a energiei electrice vor crește de la 1 ianuarie 2025, potrivit deciziilor ...
Avem mai puține exploatații care folosesc mai puțin teren. 280 de ferme de peste 50 de hectare au dispărut în doi ani. Date INS
Avem mai puține exploatații care folosesc mai puțin teren. 280 de ferme de peste 50 de hectare au dispărut în doi ani. ...
În doar doi ani, România a pierdut 28.000 de exoloatații agricole, iar suprafața utilizată în agricultură s-a diminuat ...