Prețul spot lunar la energie electrică a ajuns sub cel reglementat, după declinul din mai

Prețul mediu  al Pieței pentru Ziua Următoare (PZU) a fost, în luna mai, de 430,7 lei/MWh, conform datelor noastre. Astfel, prețul mediu spot lunar a coborât, pentru prima, dată sub cel reglementat anul trecut.
Mihai Nicuţ - mie, 31 mai 2023, 09:26
Prețul spot lunar la energie electrică a ajuns sub cel reglementat, după declinul din mai

Prețul mediu al pieței spot a continuat coborârea și în luna mai, ajungând la 430,7 lei/MWh, conform datelor noastre – OPCOM nu a prezentat încă cifra –  în condițiiile în care prețul mediu ponderat al lunii aprilie, comunicat de operatorul pieței OPCOM a fost de 475 de lei/MWh.

Astfel, prețul mediu lunar rezultat din tranzacțiilor spot a coborât, pentru prima data, sub nivelul reglementat de 450 de lei/MWh cu care mariii producători de energie electrică vând energia către furnizori în cadrul mecanismului de achiziție centralizată impus de stat la finalul anului trecut.

Față de acum un an, prețul mediu este la jumătate, în condițiile în care, în mai 2022 el era de 1.000 de lei/MWh.

Așadar continua tendința de ieftinire a energiei electrice pe piața de la București. Înainte de ieftinirea mai, a fost cea din aprilie, când prețul mediu ponderat a scăzut cu 12% față de cel din luna martie. Asta după ce, în martie, prețul a scăzut cu 21% față de cel de luna precedent,ă iar în februarie prețul a fost cam la același nivel cu ianuarie. În prima lună a anului prețul mediu ponderat scăzuse cu aproape 47% față de ultima lună din 2022 și se întorsese aproape de nivelul de la finalul lui 2021.

Luna mai a consemnat o premieră pe piața spot de la București – a fost pentru prima dată când energia electrică s-a vândut la preț negativ. Astfel, pe fondul consumului mic, al producției hidro foarte bune, al regenerabilului și, mai ales, al energiei ieftine fotovoltaice venite din Germania, în trei zile de week-end s-au înregistrat intervale orare cu prețuri negative.

Piața spot de energie electrică de la București este cuplată prin preț cu cele din Ungaria, Cehia și Slovacia și, mai nou, cu cele din Austria, Polonia și Germania. În luna octombrie a anului 2021, piața spot de la București a fost cuplată, prin același mecanism, și cu piața din Bulgaria.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat duminică seara primarul general al Capitalei,......
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...