Zelenski susține că a primit un semnal puternic din partea aliaților cu privire la furnizarea de avioane de luptă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că a primit un semnal puternic de sprijin din partea aliaţilor care au participat la summitul Comunităţii Politice Europene (CPE) de la Chişinău în problema furnizării de avioane de luptă Kievului pentru a ajuta Ucraina să respingă forţele ruse, relatează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - joi, 01 iun. 2023, 20:20
Zelenski susține că a primit un semnal puternic din partea aliaților cu privire la furnizarea de avioane de luptă

El a făcut aceste afirmaţii la o conferinţă de presă de după încheierea summitului CPE la care au participat aproape 50 de lideri europeni, dar a furnizat puţine detalii.

Observând că avioanele F-16 pe care le doreşte sunt furnizate de SUA, Zelenski a spus că a „auzit sprijin puternic din partea multor ţări”. „Cu sprijinul SUA vom crea această coaliţie”, a adăugat el.

Volodimir Zelenski le solicită de multă vreme aliaţilor occidentali ai Ucrainei să furnizeze ţării sale avioane de luptă.

Până când Ucraina va avea avioane de luptă, Rusia va continua să deţină supremaţia aeriană, a mai spus Zelenski, subliniind importanţa dotării cu mai multe sisteme Patriot în perioada imediat următoare. „Avem multe sisteme diferite, le sunt recunoscător partenerilor noştri, dar sistemele Patriot sunt sisteme Patriot”, a spus Zelenski.

El a spus că Ucraina doreşte viitoare garanţii de securitate dacă aderarea la NATO nu este posibilă pentru moment, dar a insistat că garanţia de securitate cea mai bună este apartenenţa la NATO.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...