Transelectrica a finalizat lucrările la linia aeriană de interconexiune între Republica Moldova şi România

Compania Naţională Transelectrica a anunţat finalizarea lucrărilor la linia aeriană /LEA/ de interconexiune a sistemelor energetice între Republica Moldova şi România, pe segmentul Fălciu-Goteşti.
Economica.net - joi, 21 nov. 2013, 20:39
Transelectrica a finalizat lucrările la linia aeriană de interconexiune între Republica Moldova şi România

Potrivit unui comunicat al companiei, LEA 110 kV Fălciu-Goteşti de pe teritoriul României, judeţul Vaslui, porneşte din staţia de transformare 110/20 kV Fălciu, traversează DN 24A, mergând în paralel cu râul Prut până în apropierea căii ferate ce face legătura între România şi Republica Moldova, zona în care LEA traversează râul.

‘Testele sub tensiune pe teritoriul românesc au fost finalizate cu succes. La finalul lucrărilor pe partea moldovenească se vor putea exporta până la 90 MW în funcţie de necesităţi şi de capacitatea de absorbţie a sistemului ţării vecine. LEA Fălciu-Goteşti asigură transferul de energie electrică între cele două ţări şi creşterea siguranţei în alimentarea consumatorilor din zonă’, se notează în informarea Transelectrica.

Lungimea totală a LEA este de 28 kilometri, din care 2,5 km pe teritoriul României.

Lucrarea de execuţie a fost demarată în data de 20 august 2013 şi a durat trei luni, iar costul total al proiectului se ridică la 460.000 de euro. Finanţarea lucrării a fost realizată din surse proprii.

Transelectrica este Operatorul de Transport şi de Sistem din România, care gestionează, operează, întreţine, modernizează şi dezvoltă reţeaua de transport care cuprinde 81 de staţii electrice de transformare, cu o capacitate de circa 37,794 MVA şi 8931,6 km de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV şi 750 kV, aflate în gestiunea a opt sucursale de transport.

 

Te-ar mai putea interesa și
Vine FMI? Economia României crește și în 2025, dar mult sub potențial, cred analiștii ING . „Pâinea și cuțitul” rămân la BNR
Vine FMI? Economia României crește și în 2025, dar mult sub potențial, cred analiștii ING . „Pâinea și cuțitul” ...
Politica monetară și țintirea inflației, ambele atribute ale Băncii Naționale a României (BNR), vor rămâne și în 2025 în centrul atenției, consideră analiștii ING Bank, potrivit......
Guvernul american s-ar putea închide din nou. Prima dată s-a întâmplat tot în perioada Trump, între decembrie 2018 și ianuarie 2019
Guvernul american s-ar putea închide din nou. Prima dată s-a întâmplat tot în perioada Trump, între decembrie 2018 ...
Parlamentarii americani au avut la dispoziție mai puțin de două zile joi pentru a evita închiderea parțială a guvernului, ...
Zelenski condiționează transportul gazelor rusești prin Ucraina. Acesta cere ca Rusia să fie plătită după război
Zelenski condiționează transportul gazelor rusești prin Ucraina. Acesta cere ca Rusia să fie plătită după război
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat joi la Bruxelles că acordul privind tranzitul gazului rusesc prin ...
Ucraina a lovit o fabrică de produse chimice din Zona Rostov cu rachete ATACMS și Storm Shadow
Ucraina a lovit o fabrică de produse chimice din Zona Rostov cu rachete ATACMS și Storm Shadow
Un uzină de produse chimice din regiunea rusă Rostov a fost avariată joi, în urma unui nou atac ucrainean cu rachete ...