RomWings își propune să promoveze proiecte de sute de milioane de euro în domeniul aviației civile

Compania de servicii profesionale RomWings își propune să promoveze proiecte de sute de milioane de euro în domeniul aviației civile și să înființeze o companie aeriană cu același nume, după modelul companiei Germanwings, a declarat joi, pentru AGERPRES, președintele director general al companiei, Florentin Chivulescu, la evenimentul lansării oficială a companiei.
Economica.net - joi, 21 nov. 2013, 20:40
RomWings își propune să promoveze proiecte de sute de milioane de euro în domeniul aviației civile

RomWings a inițiat o serie de proiecte de infrastructură, ecologizare, învățământ — aeroporturi verzi, rețeaua națională de heliporturi, iar cel mai mare este cel al aeroportului Alexeni, care vizează crearea unui hub regional de transport aerian la 60 de km de București, proiectul fiind de 850 milioane de euro.

RomWings Integrated Solutions este o companie privată românească specializată în furnizarea serviciilor profesionale în domeniul aviației civile — management de proiect în domeniul aeronautic pentru toate etapele de dezvoltare, servicii de consultanță pentru management și afaceri în domeniul aeronautic, management integrat al proiectelor (investiționale), soluții de analiză de mediu pentru industria de aviație, suport în instruirea pentru operațiuni aeronautice, precum și elaborarea documentelor, manualelor și procedurilor specifice.

Compania se adresează întreprinderilor de stat cât și celor private, cu sediul în România sau în străinătate, cu sau fără background în aviație, deja active sau care urmează să intre pe piața de aviație sau să investească în industria aeronautică românească.

Multitudinea domeniilor de expertiză a partenerilor companiei acoperă tot spectrul de activități în transportul aerian, inclusiv cadrul legislativ și de reglementare, precum și întocmirea contractelor și a prevederilor contractuale.

‘RomWings Integrated Solutions a luat naștere cu scopul de a compensa absența de pe piața românească a serviciilor de consultanță în domeniul aviației civile. Avem o experiență complexă, suntem o companie foarte bine reprezentată în domeniu. Funcționăm într-un mediu guvernat de legislațiile Uniunii Europene care impune decizia fermă de a utiliza metode de management moderne, realiste și flexibile, un mod de gândire strategic și orientat către atingerea obiectivelor, pentru a acționa și controla procesele îndeplinind totodată indicatorii cheie de performanță. RomWings Integrated Solutions oferă Consultanță pe domenii (Aeroporturi și Heliporturi, Companii aeriene, Servicii navigație aeriană, reglementări aeronautice etc), elaborează management de proiect, oferă soluții integrate dedicate și organizează evenimente din domeniul aviației, asigură monitorizarea industriei aviatice, elaborează studii, oferă soluții practice și optimizate, asigură managementul proiectelor, precum și cooperarea cu alți parteneri în cazul unor proiecte de amploare’, a precizat Chivulescu.

Coordonată de Florentin Chivulescu, echipa RomWings Integrated Solutions este formată din profesioniști cu experiență, din experți de vârf în domeniul aviației, care oferă servicii personalizate pentru fiecare client în parte. Toți au urmat cursuri de specializare în țară și în străinătate și dețin calificările corespunzătoare. Chivulescu este inginer de aeronave și a fost președintele asociației controlorilor de trafic aerian.

Ceilalți parteneri sunt Ștefan Voian, Aurel Moater, Dan Andrei, Valeriu Harcovei.

Potrivit specialiștilor în domeniul aeronauticii și aviației, în România există un potențial ridicat de dezvoltare în sectorul aviației civile — traficul de pasageri este de 0,5 pasageri/locuitor comparativ cu 2,5 pasageri/locuitor în UE, iar România are un aeroport la 12.000 kilometri pătrați față de un aeroport la 1.200 km pătrați în UE. A

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...