Împrumuturile acordate Ucrainei de către instituţiile financiare internaţionale occidentale au crescut semnificativ după debutul invaziei ruseşti, în 2022. La finele anului trecut aceste împrumuturi se situau la o valoare combinată de 25 de miliarde de euro şi se aşteaptă să crească semnificativ şi în acest an, pe măsură ce războiul continuă.
„Având în vedere amploarea expunerii lor nete…impactul negativ asupra ratingului ar fi cel mai semnificativ pentru BERD şi BIRD şi cel mai probabil ar duce la o retrogradare limitată, cu o treaptă, a celor două bănci internaţionale”, subliniază Fitch, care în prezent acordă ambelor instituţii un rating de top AAA, într-un raport publicat miercuri.
Retrogradările ar putea fi chiar mai mari dacă împrumuturile acordate Ucrainei vor continua să crească semnificativ, chiar dacă în acest scenariu, Fitch se aşteaptă ca acţionarii celor două bănci să ofere sprijin suplimentar pentru a contracara o parte din impactul negativ.
BERD este o instituţie financiară internaţională care promovează dezvoltarea sectorului privat şi a iniţiativelor antreprenoriale în 36 de ţări de pe trei continente. Acţionariatul băncii este compus din 71 de ţări, UE şi BEI. Investiţiile BERD au ca scop transformarea economiilor din regiunile de operare, astfel încât acestea să devină competitive, incluzive, bine guvernate, verzi, reziliente şi integrate.