Şeful OMV: Nu renunţăm la rafinării şi benzinării. Rămânem o companie petrolieră integrată

OMV nu va renunţa la segmentul de downstream, care include activităţile de rafinare a ţiţeiului şi de comercializare a carburanţilor, chiar dacă se va concentra pe cel de explorare şi producţie de hidrocarburi, a declarat vineri Gerhard Roiss, CEO al OMV, în cadrul OMV Media Summit, organizat la Viena.
Economica.net - vin, 22 nov. 2013, 10:27
Şeful OMV: Nu renunţăm la rafinării şi benzinării. Rămânem o companie petrolieră integrată

În 2011, austriecii de la OMV, acţionarul majoritar al Petrom, au anunţat că pentru următorii zece ani se vor concentra pe segmentul de upstream, adică explorare şi producţie de hidrocarburi, şi că vor renunţa la anumite active din sectorul de downstream (rafinării şi benzinării).

‘OMV va rămâne o companie integrată. Anul 2013 a fost decisiv pentru strategia noastră de a trece de la downstream la upstream, dar, nu uitaţi, vom rămâne în sectorul de downstream. În următorii zece ani, sectorul de upstream se va dezvolta, ceea ce înseamnă că vom avea şi un sector de downstream complet diferit’, a spus Roiss.

‘Ne apropiem de finalizarea modernizării rafinăriei Petrobrazi’, a adăugat el, referitor la România.

În ultimii ani, cererea de carburanţi a fost în scădere pe piaţa europeană, ca urmare a climatului economic nefavorabil, ceea ce a îngreunat situaţia companiilor petroliere care s-au bazat foarte mult pe rafinare şi comercializare de carburanţi.

OMV a vândut la finele anului trecut şi la începutul acestui an lanţurile de benzinării din Croaţia şi Bosnia.

În august, austriecii au ajuns la un acord cu norvegienii de la Statoil pentru achiziţia unor participaţii în valoare de 2,65 de miliarde de dolari în perimetre petrolifere din Marea Nordului, aflate în apele teritoriale britanice şi norvegiene.

Astfel, OMV a preluat 19% din perimetrul Gullfaks şi 24% din Gudrun, ambele fiind pe platoul continental al Norvegiei. În plus, OMV va prelua 30% din blocul Rosebank şi 5,877% din Schiehallion, la vest de Insulele Shetland, unde compania are deja participaţii.

Acordul cu Statoil include opţiuni pentru alte 11 licenţe de explorare.

Aceste achiziţii vor creşte substanţial rezervele dovedite şi probabile ale OMV cu 320 de milioane de barili echivalent petrol (boe), de la nivelul actual de circa 1,7 miliarde de boe. În prima parte a acestui an, OMV a avut o producţie zilnică de 299.000 de boe şi a planificat creşterea cu 40.000 de boe pe zi în 2014 şi cu 58.000 de boe pe zi în 2016.

Roiss a mai spus că Marea Neagră rămâne, alături de Marea Nordului, o regiune principală de dezvoltare a companiei.

Petrom şi ExxonMobil explorează perimetrul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, unde o primă sondă de explorare a relevat, în 2012, posibile zăcăminte între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaze. La consumul actual al ţării, acestea ar putea acoperi consumul integral de gaze al României timp de şase ani.

Cei doi parteneri din proiect urmează să sape anul viitor o a doua sondă de explorare.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...