OMV: Nimeni nu ar putea scoate profit din rafinăria Arpechim

Nicio companie petrolieră din lume nu ar putea opera rafinăria Arpechim astfel încât să obţină profit, a declarat vineri Manfred Leitner, şeful diviziei de Rafinare şi Marketing, în cadrul OMV Media Summit, organizat la Viena.
Economica.net - vin, 22 nov. 2013, 13:18
OMV: Nimeni nu ar putea scoate profit din rafinăria Arpechim

‘Am fi surprinşi dacă cineva în lumea asta va opera Arpechim pe profit…Altfel n-am fi închis-o’, a precizat Leitner.

Potrivit acestuia, OMV nu poartă în acest moment discuţii cu vreun potenţial cumpărător privind vânzarea rafinăriei, pe care a închis-o în 2011.

‘OMV a pierdut mult din 2004 încoace cu Arpechim. Nu am avut discuţii serioase cu vreun potenţial cumpărător. Dacă statul român va veni cu un investitor care vrea să cumpere rafinăria la pachet cu Oltchim, suntem deschişi la discuţii’, a spus oficialul companiei austriece.

Andrei Gerea, ministrul Economiei, a precizat că statul român va scoate la vânzare combinatul Oltchim la pachet cu Arpechim, principalul său furnizor de materii prime.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: PNL își asumă angajamentul ferm ca până în 2028 salariile din Educaţie să ajungă la același nivel cu cele din Sănătate
Ciucă: PNL își asumă angajamentul ferm ca până în 2028 salariile din Educaţie să ajungă la același nivel cu cele ...
PNL îşi asumă un angajament ferm, că până în 2028 salariile din Educaţie vor ajunge la acelaşi nivel cu cele din Sănătate, a transmis luni preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, la o......
Apare Programul Naţional pentru Sprijinul Marii Industrii, cu finanțare de un miliard de euro. Ce spune ministrul Finanțelor
Apare Programul Naţional pentru Sprijinul Marii Industrii, cu finanțare de un miliard de euro. Ce spune ministrul Finanțelor
Ministerul Finanţelor a lansat luni seara, în dezbatere, un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru înfiinţarea Programului ...
Germania oferă ucrainei un ajutor de iarnă de 200 de milioane de euro
Germania oferă ucrainei un ajutor de iarnă de 200 de milioane de euro
Ministrul german de Externe Annalena Baerbock a anunţat luni, la Kiev, un ajutor suplimentar din partea Germaniei pentru ...
Senatul a votat în favoarea modificării Legii pensiilor militare. Indexarea se va face în raport cu solda sau salariul
Senatul a votat în favoarea modificării Legii pensiilor militare. Indexarea se va face în raport cu solda sau salariul
Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, cu amendamente, prin care se prevede ...