Ponta: Indemnizaţiile în AGA şi CA au fost limitate până în decembrie 2011, acum este din nou plafon

Indemnizaţiile reprezentanţilor statului în AGA şi CA din companii de stat au fost limitate până la finele anului 2011, după care nu a mai existat o limită superioară până când Guvernul nu a impus plafonul de 25%, iar dacă ordonanţa nu este aplicată, salariile vor creşte oricât, spune premierul Ponta.
Economica.net - vin, 22 nov. 2013, 16:40
Ponta: Indemnizaţiile în AGA şi CA au fost limitate până în decembrie 2011, acum este din nou plafon

„Precizez foarte clar că indemnizaţiile managerilor şi reprezentanţilor în AGA şi CA au fost limitate până la 31 decembrie 2011. De la 1 ianuarie 2012, prin intrarea în vigoare a Ordonanţei privind guvernarea corporatistă, acestea nu mai aveau niciun fel de limitare superioară. Astfel, am limitat veniturile managerilor la de şase ori salariul brut pe ramură, iar veniturile reprezentanţilor în AGA şi CA, la 25% din indemnizaţia managerilor. Dacă această ordonanţă va fi declarată neconstituţională, practic salariile pot fi oricât: 50.000, 100.000, un milion de euro. Vor fi stabilite de ei înşişi, fără limitare dîn partea legii. Cred că e un demers (al preşedintelui-n.r.) ori lipsit de sens juridic, ori pur politicianist”, a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu trimite Parlamentului pentru reexaminare ordonanţa care permite majorarea indemnizaţiilor membrilor AGA ale societăţilor în care statul e acţionar majoritar, precum şi asimilarea remuneraţiilor membrilor CA cu cele din companiile cu managament privat.

Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Băsescu a trimis, joi, Parlamentului cererea de reexaminare asupra Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară.

Solicitatea şefului statului vizează articolele 6 alin. 1 şi 14 alin. 1 şi 2 din ordonanţa guvernului.

Articolul 6 alin. (1) al Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013 prevede că „operatorii economici prezintă, în vederea aprobării, după consultarea prealabilă a organizaţiilor sindicale, bugetul de venituri şi cheltuieli însoţit de anexele de fundamentare, organelor administraţiei publice centrale ori locale, după caz, în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea sau în portofoliul cărora se află, în termen de 20 de zile de la intrarea în vigoare a legii anuale a bugetului de stat cu excepţia societăţilor comerciale ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată care vor prezenta bugetul de venituri şi cheltuieli în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii anuale a bugetului de stat”.

Preşedintele arată că, având în vedere faptul că, pentru realizarea proiectelor bugetelor de venituri şi cheltuieli, este necesară convocarea cel puţin a unei adunări generale a asociaţilor, iar, potrivit Legii nr. 31/1990, termenul de convocare a acestor adunări este de 30 de zile, operatorii economici se vor afla în imposibilitatea de a transmite proiectele bugetelor de venituri şi cheltuieli în termenul stabilit de 20 de zile de la intrarea în vigoare a legii anuale a bugetului de stat.

Traian Băsescu susţine că, de aceea, este necesară fie modificarea acestui termen-limită, fie eliminarea sa.

Articolul 14 alineatul (1) al Ordonanţei aprobată prin legea transmisă spre promulgare dispune că „operatorii economici nu pot acorda membrilor adunărilor generale ale acţionarilor remuneraţii mai mari de 25% din indemnizaţia fixă lunară a directorilor generali/directorilor, pe şedinţă şi pentru mai mult de o şedinţă într-o lună, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate”.

„De regulă, mandatele de reprezentare în cadrul adunărilor generale ale acţionarilor sunt acordate de către autorităţile publice unor persoane ce au calitatea de angajaţi ai acestora, astfel că sunt deja remunerate de către respectivele autorităţi. Astfel, considerăm că remunerarea membrilor adunărilor generale ale acţionarilor nu este justificată, fiind necesară eliminarea sa din cuprinsul legii”, se arată în solicitarea preşedintelui.

Alineatul (2) al articolului 14 din Ordonanţă prevede stabilirea nivelului remuneraţiilor membrilor consiliilor de administraţie, consiliilor de supraveghere şi directorilor care nu au fost numiţi în condiţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, în acelaşi mod în care sunt stabilite remuneraţiile prevăzute de aceasta.

„Având în vedere modul diferit de selecţie a acestor persoane, stabilit de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, considerăm că extinderea aplicării modului de remunerare stabilit de acest act normativ şi asupra unor operatori economici care nu l-au implementat constituie o discriminare ce nu poate fi justificată, astfel încât considerăm necesară abrogarea alineatului (2) al Articolului 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013”, se arată în document.

Legea de aprobare a Ordonanţei Guvernului 26/2013 a fost adoptată în 22 octombrie de Camera Deputaţilor, forul decizional în privinţa acestui act normativ.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii în scopuri fiscale, care a avut loc la Asuncion (Paraguay),......
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...
Compania VeroTherm inaugurează în municipiul Râmnicu Vâlcea o nouă linie de producție cu profile decorative pentru locuințe
Compania VeroTherm inaugurează în municipiul Râmnicu Vâlcea o nouă linie de producție cu profile decorative pentru ...
VeroTherm, unul dintre principalii producători de polistiren și mortare uscate din România, anunță lansarea unei noi ...
TikTok susține că nu au fost găsite dovezi ale unei operaţiuni de influenţă ascunsă realizată pe rețea în perioada primului tur al alegerilor prezidențiale din România
TikTok susține că nu au fost găsite dovezi ale unei operaţiuni de influenţă ascunsă realizată pe rețea în perioada ...
Majoritatea candidaţilor la alegerile prezidenţiale din România şi-au stabilit o prezenţă pe reţeaua de socializare ...