Acţiunile europene au închis în creştere uşoară

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de vineri în urcare uşoară, în urma creşterii încrederii oamenilor de afaceri în economia Germaniei la cel mai ridicat nivel după aprilie 2012, şi a unor comentarii din partea unor oficiali ai Băncii Centrale Europene (BCE).
Economica.net - vin, 22 nov. 2013, 18:36
Acţiunile europene au închis în creştere uşoară

Indicele Stoxx Europe 600 a avansat cu 0,1%. Pe ansamblul săptămânii, indicele a coborât cu sub 0,1%, ca efect al publicării unei minute a Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite, care semnalează că instituţia ar putea începe restrângerea măsurilor de stimulare mai devreme decât anticipau analiştii.

Volumul tranzacţiilor cu acţiuni incluse în Stoxx 600 a fost cu 23% mai mic decât media ultimelor 30 de zile.

„Indicele privind încrederea în economia Germaniei susţine ideea că creşterea economică s-ar putea accelera la începutul anului viitor”, a declarat Peter Garnry, analist la Saxo Bank în Copenhaga.

Un membru al conducerii BCE, Peter Praet, a declarat la o conferinţă la Paris că Europa are o problemă a datoriilor care trebuie rezolvată în forţă, întrucât decidenţii au pierdut deja timp în rezolvarea problemei.

Indicii naţionali au crescut pe 13 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală. Indicele londonez FTSE 100 a scăzut cu 0,1%, DAX al bursei din Frankfurt a crescut cu 0,2%, iar CAC 40 a avansat cu 0,5%.

Acţiunile Daily Mail au crescut cu 3,3%, la cel mai ridicat nivel după ianuarie 2001. Barclays a îmbunătăţit ratingul titlurilor Daily Mail de la vânzare la neutru.

Titlurile băncii spaniole Bankia au urcat cu 5,9%, după ce preşedintele acesteia, Jose Ignacio Goirigolzarri, a declarat că nu crede că guvernul se grăbeşte să vândă participaţia statului la bancă.

Te-ar mai putea interesa și
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o aeronavă necesară în perioada sezonului de iarnă, în lunile decembrie şi......
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...