Simion Hăncescu (FSLI): Pe rețelele sociale îndeamnă la continuarea grevei oameni care nu au fost nici măcar o zi în grevă

Persoane care nu au avut nici măcar o zi de grevă postează pe reţelele de socializare, îndemnând la proteste, ca formă de manipulare, a afirmat, luni, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, într-o conferinţă de presă, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 12 iun. 2023, 17:54
Simion Hăncescu (FSLI): Pe rețelele sociale îndeamnă la continuarea grevei oameni care nu au fost nici măcar o zi în grevă

În opinia sa, este „absolut imoral să inciţi lumea, ştiind că tu vei lua o mărire de salariu fără să fi făcut o zi grevă”.

„Pe acele reţele, spun cu anumite riscuri, postează şi cei care nu au avut nici măcar o zi de grevă. Sunt foarte revoltaţi şi îndeamnă la grevă oameni care n-au stat o zi (în grevă – n. r.). Mi se pare absolut imoral ca să inciţi lumea, ştiind că tu vei lua o mărire de salariu fără să fi făcut o zi grevă. Apropo de ce circulă pe toate aceste reţele. Avem informaţii, sunt foarte multe situaţii de acest gen – şi oameni care n-au nicio treabă cu această grevă, dar ăsta e Facebook-ul, acestea sunt sistemele de socializare. Manipularea este la loc de cinste”, a menţionat Simion Hăncescu.

Totodată, el a afirmat că pe reţelele de socializare au venit cerinţe suplimentare, unele care i-au pus „într-o situaţie imposibilă”, precum cereri de a se dubla salariile începând cu data de 1 iunie sau de a se aplica grila integral de la 1 ianuarie 2024.

În ceea ce priveşte aplicarea grilei integral de la 1 ianuarie, liderul sindical a subliniat că nu se putea aplica „din raţiuni financiare”.

„Ni s-a spus clar: nu putem aplica integral de la 1 ianuarie 2024 toată grila, din raţiuni financiare. Ne-au prezentat date, cifre, că anul viitor ar fi 8 miliarde toată suma disponibilă pentru sectorul bugetar, din care 6 miliarde vor fi pentru educaţie. Dacă ar aplica integral grila pentru educaţie, ar fi 16 miliarde, dublu decât permite bugetul, că sunt constrângeri impuse de Bruxelles, cu PNRR ş.a.m.d. Pe oameni nu îi interesează aceste aspecte, Eu vă spun exact cum stau lucrurile, dar au apărut şi cerinţe suplimentare pe care evident noi le-a prezentat guvernanţilor, însă au spus: ‘Mai mult de atât nu putem oferi'”, a susţinut Hăncescu.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au luat decizia suspendării grevei generale.

Decizia este condiţionată de instituirea, în ordonanţa de urgenţă ce urmează a fi aprobată în şedinţa de Guvern de luni, a principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut şi care reprezintă 23% din maximumul grilei de salarizare din sistemul public şi de acordarea primei tranşe de majorare salarială (50% din creşterea salarială prevăzută de noua Lege a salarizării) de la 1 ianuarie 2024, se menţionează într-un comunicat comun al celor două federaţii sindicale.

Sursa foto: RomaniaTv.net

Te-ar mai putea interesa și
ANAR construiește diguri provizorii din sute de saci cu nisip în zonele Ciocăneşti şi Baital de pe braţul Borcea din judeţul Călăraşi
ANAR construiește diguri provizorii din sute de saci cu nisip în zonele Ciocăneşti şi Baital de pe braţul Borcea din ...
Apele Române Buzău - Ialomiţa, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Călăraşi, continuă construirea unor diguri provizorii din saci geocontaineri, paralel cu linia de apărare existentă,......
INHGA a transmis avertizări Cod portocaliu şi Cod galbe de viituri pentru 21 de bazine hidrografice și pe răurile din Dobrogea
INHGA a transmis avertizări Cod portocaliu şi Cod galbe de viituri pentru 21 de bazine hidrografice și pe răurile din ...
Hidrologii au emis, sâmbătă, avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de viituri pe râurile din Dobrogea, precum şi ...
Update 2: Hezbollah confirmă uciderea liderului său. Armata israeliană anunță uciderea lui Hassan Nasrallah, liderului mișcării Hezbollah
Update 2: Hezbollah confirmă uciderea liderului său. Armata israeliană anunță uciderea lui Hassan Nasrallah, liderului ...
Update: Gruparea libaneză şiită pro-iraniană Hezbollah a anunţat sâmbătă că liderul său, Hassan Nasrallah, a fost ...
Curtea Supremă din Brazilia a decis că platforma X poate să-și reia activitatea în țară, după ce-și plătește toate amenzile
Curtea Supremă din Brazilia a decis că platforma X poate să-și reia activitatea în țară, după ce-și plătește toate ...
Curtea Supremă a Braziliei a decis vineri că platforma socială X trebuie să mai plătească puțin peste 5 milioane de ...