Şova: DNA intră la CNADNR de multe ori pe an. Imaginea că este o companie unde se ia mită este falsă

Imaginea creată în presă că mulţi dintre angajaţii CNADNR iau mită este complet falsă, spune ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, care precizează că deşi DNA "intră" în CNADNR de multe ori pe an în urma sesizărilor "oamenii reuşesc să explice lucrurile".
Economica.net - lun, 25 nov. 2013, 06:55
Şova: DNA intră la CNADNR de multe ori pe an. Imaginea că este o companie unde se ia mită este falsă

„Imaginea aceasta care s-a creat în presă că la CNADNR este plin de oameni care iau mită este complet falsă. Chiar nu este adevărat. Este o companie în care se munceşte foarte mult, am şi întrebat de curiozitate: «Câţi oameni din CNADNR-ul central au fost arestaţi în ultimii 10 ani?» Au spus că nimeni. Mai mult decât atât, vreau să ştiţi că DNA intră în CNADNR de multe ori pe an. Sunt extrem de multe sesizări la DNA şi iată că oamenii reuşesc să explice lucrurile care sunt acolo. Problema mare a fost că CNADNR a fost destul de închisă ca şi comunicare. Acum este o echipă nouă la comunicare acolo, care înţeleg că încearcă să deschidă compania spre mai multă comunicare”, a declarat Şova la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică de Pro TV.

El a amintit, răspunzând unei întrebări, că i s-a propus mită, în calitate de ministru al Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, în timp ce se afla în China.

„A venit la mine, era vorba de un tronson de autostradă. Mi-a spus «eu sunt pe locul I şi am înţeles că trebuie să cotizez la ministru ca să rămân pe locul I»”, a spus Şova.

Şova a declarat în octombrie agenţiei MEDIAFAX că a depus o plângere penală la DNA împotriva reprezentantului unei companii care, în timpul vizitei făcute în China, a încercat să îl mituiască pentru a obţine un contract vizând construcţia unui tronson de autostradă.

Ministrul nu a dezvăluit cine este cel care ar fi vrut să-l corupă.

Surse judiciare au declarat, pentru gândul.info, că numele omului de afaceri este Călin Roman, directorul grupului de firme Selina.

Ministrul a fost în vizită în China, alături de premierul Victor Ponta, la începutul lunii iulie.

Te-ar mai putea interesa și
UE va acorda 18,1 miliarde de euro Ucrainei ca parte a ajutorului de 45 de miliarde de euro stabilit pentru 2025
UE va acorda 18,1 miliarde de euro Ucrainei ca parte a ajutorului de 45 de miliarde de euro stabilit pentru 2025
Uniunea Europeană va acorda Ucrainei un împrumut de 18,1 miliarde de euro în 2025, ca parte a pachetului de ajutor de 45 de miliarde de euro convenit de partenerii G7 în această vară, ce va fi......
Valoarea totală a criptomonedelor furate în 2024 a crescut cu 21% până la 2,2 miliarde de dolari
Valoarea totală a criptomonedelor furate în 2024 a crescut cu 21% până la 2,2 miliarde de dolari
Fondurile furate ca urmare a atacurilor cibernetice are au vizat platformele de criptomonede au crescut cu 21% până la ...
Muncitorii și oficialii Volkswagen par a se apropia de o înțelegere, dar rămân multe necunoscute
Muncitorii și oficialii Volkswagen par a se apropia de o înțelegere, dar rămân multe necunoscute
Volkswagen și reprezentanții muncitorilor au făcut progrese în unele domenii după aproximativ 50 de ore de discuții ...
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
O ofertă de la un constructor din România a fost depusă, astăzi, pentru contractul de aproximativ 6,4 miliarde lei privind ...