În Anglia, medicii din spitale intră din nou în grevă

Unii dintre medicii din spitalele englezeşti încep miercuri o nouă grevă de trei zile pentru a cere salarii mai bune în mijlocul crizei costului vieţii, o mişcare socială care pune presiune asupra unui serviciu de sănătate deja epuizat, notează AFP.
AGERPRES - mie, 14 iun. 2023, 08:38
În Anglia, medicii din spitale intră din nou în grevă

În faţa mobilizării „junior doctors”, un statut asemănător cu cel al stagiarilor din Franţa, multe programări medicale neurgente vor fi amânate în timp ce personalul va fi mobilizat pentru urgenţe, a anunţat NHS, serviciul britanic de sănătate.

„NHS s-a pregătit bine pentru această nouă grevă, dar ştim că numărul de întâlniri reprogramate va avea un impact imens asupra îngrijirii de rutină (…), deoarece procedurile pot dura timp pentru a fi reorganizate”, a declarat un responsabil al NHS, Stephen Powis.

Noua mobilizare trebuie să înceapă miercuri la orele 07.00 (06.00 GMT) şi să dureze 72 de ore, până sâmbătă dimineaţă.

În Regatul Unit, „junior doctors” reprezintă aproximativ jumătate dintre medicii din spitale, de la tineri medici abia ieşiţi de pe băncile facultăţii până la practicieni cu mai mult de opt ani de experienţă.

În aprilie, aceşti medici au mai intrat în grevă patru zile în Anglia, ceea ce a dus la amânarea a aproape 200.000 de programări neurgente.

Sindicatul BMA care îi reprezintă afirmă că aceşti medici au pierdut 26% din remuneraţie, în termeni reali, din 2008, când a fost impusă o cură de austeritate serviciilor de sănătate.

Sindicatul cere o creştere a salariilor cu 35%, la care guvernul se opune. Într-un comunicat, ministrul sănătăţii Steve Barclay a numit „dezamăgitoare” noua grevă care „va pune în pericol siguranţa pacienţilor şi eforturile noastre de a reduce listele de aşteptare”.

În Scoţia, „junior doctors” au respins, marţi, o propunere a guvernului local – competent în probleme de sănătate – şi intenţionează să intre în grevă la jumătatea lui iulie.

NHS traversează o criză profundă, slăbit de politicile de austeritate şi de consecinţele pandemiei. În timp ce inflaţia slăbeşte puterea de cumpărare în Regatul Unit, au intrat în grevă atât asistentele, cât şi medicii şi personalul de pe ambulanţe.

Potrivit datelor BMA, aproximativ 7,42 milioane de persoane aşteptau tratament în Anglia în aprilie, dintre care peste 3 milioane de pacienţi aşteptând de cel puţin 18 luni.

Te-ar mai putea interesa și
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial dintre Uniunea Europeană şi ţările Mecursor, argumentând că acesta va......
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă aprecierea faţă de decizia autorităţilor chineze de a excepta, în perioada ...