Topul BrandZ: Apple rămâne cel mai scump brand din lume. Valoarea primelor 100 de branduri ajunge la 6,9 trilioane de dolari

Valoarea cumulată a primelor 100 de mărci din lume se ridică la 6,9 trilioane de dolari, Apple fiind cel mai valoros brand, pentru al doilea an consecutiv, în Topul BrandZ al celor mai valoroase 100 de branduri la nivel global în 2023, realizat anual de Kantar, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 14 iun. 2023, 21:33
Topul BrandZ: Apple rămâne cel mai scump brand din lume. Valoarea primelor 100 de branduri ajunge la 6,9 trilioane de dolari

În ciuda unei scăderi de 20% a indicelui global faţă de 2022, primele 100 de branduri ca valoare din Kantar BrandZ îşi păstrează traiectoria ascendentă pe termen lung, înregistrând o creştere de 47% faţă de nivelul de dinainte de COVID (2019), conform unui comunicat.

Cu o evaluare a mărcii de 880 de miliarde de dolari, Apple s-a dovedit rezistentă la condiţiile adverse din piaţă, justificându-şi preţurile Premium prin generarea unor percepţii pozitive şi dovedind că mărcile care sunt relevante, diferite şi prezente în mintea noastră reuşesc cel mai bine să facă faţă turbulenţelor economice globale. Google şi Microsoft completează topul primelor trei, brandurile de tehnologie fiind, din nou, cel mai bine reprezentate în Top 100, deţinând totodată şi cea mai mare pondere din valoarea cumulată a tuturor mărcilor.

„Rezultatele din acest an – în ciuda scăderii valorii agregate – arată, de fapt, o continuare a tendinţei de creştere pe termen lung pentru branduri, care a început în urma crizei financiare globale din 2008 şi a continuat până la începutul pandemiei din 2020. Deşi piaţa a fost volatilă şi a fost puternic afectată de situaţia macroeconomică globală, perspectiva consumatorilor asupra mărcilor s-a dovedit mult mai stabilă: cele mai valoroase branduri din lume rămân la fel de apreciate ca şi până acum. Pentru cei care au în grijă mărci sau pentru specialiştii în marketing în general, lecţiile rămân clare: investiţiile în marketing cât mai eficiente şi o gândire pe termen lung lucruri sunt vitale pentru ca business-ul să aibă şanse mai mari de creştere. Brandurile care au investit în mod constant şi au stabilit astfel conexiuni puternice cu consumatorii lor sunt acum într-o situaţie mult mai bună ca să poată naviga în condiţiile actuale de piaţă atât de volatile şi pot oferi astfel un grad mai mare de rezistenţă pentru acţionarilor lor”, a declarat Martin Guerrieria, Coordonatorul Kantar BrandZ.

Topul Kantar BrandZ 2023 – Cele 10 cele mai valoroase branduri din lume cuprinde: Apple, Google, Microsoft, Amazon, McDonald’s, Visa, Tencent, Louis Vuitton, Mastercard şi Coca-Cola.

Potrivit raportului ce analizează Top cele mai valoroase 100 de branduri din lume, 16 branduri au crescut în valoare – Airtel (locul 76; +24%) şi Pepsi (locul 91; +17%) înregistrând cele mai mari creşteri în valoare faţă de 2022; nouă branduri au revenit în Top 100 – inclusiv Colgate (locul 95), Sony (locul 99) şi Pampers (locul 100) iar două noi branduri din China au intrat pentru prima dată în clasamentul primelor 100: Shein pe poziţia 70 şi Nongfu Spring pe 81. De asemenea, categoriile produselor de Lux, Fast Food şi Alimentare (Mâncare şi Băuturi) s-au dovedit a fi cele mai rezistente la fluctuaţiile pieţelor. Brandurile care şi-au îmbunătăţit capacitatea de a justifica un preţ mai mare decât competiţia, bazându-se pe un capital mai puternic de simpatie în rândul consumatorilor, au crescut de două ori mai mult – adăugând, în medie, 67% la valoarea mărcii lor în ultimii patru ani. Totodată, sustenabilitatea rămâne încă pentru branduri o oportunitate neexploatată suficient – doar 2% dintre cele mai valoroase branduri globale sunt percepute ca fiind „un lider” din această perspectivă.

Pentru a avea o imagine cuprinzătoare a performanţei unui brand, Kantar a lansat un nou instrument interactiv gratuit, folosind datele existente în baza de date BrandZ. Numele acestuia este: BrandSnapshot şi oferă informaţii valoroase despre 10.000 de mărci, din peste 40 de ţări (inclusiv România), acoperind peste 700 de categorii.

Kantar BrandZ reprezintă o monedă globală cu care este evaluată valoarea unui brand, cuantificând contribuţia capitalului de brand la performanţa financiară totală. Clasamentele anuale de evaluare a valorii mărcilor globale şi locale realizate de Kantar combină date financiare riguros analizate, cu studii ample de brand equity pentru a obţine şi evaluarea consumatorilor. Din 1998, BrandZ împărtăşeşte cu liderii din domeniul afacerilor insight-uri despre cum se construiesc brandurile, având la bază 4,2 milioane interviuri cu consumatori, în care sunt evaluate 20.000 de mărci din 54 de ţări.

Kantar este compania globală lider în oferirea de insight-uri şi analize de marketing şi un partener pentru brandurile celor mai mari companii din lume.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...