Prim-ministrul Chinei: Suma contractelor semnate cu firmele româneşti este uriaşă, va depăşi estimarea

Prim-ministrul Chinei, Li Keqiang, a afirmat că suma contractelor de investiţii pe care companiile chineze le vor semna cu cele româneşti, cu prilejul vizitei sale la Bucureşti, este "uriaşă" şi va depăşi valoarea stabilită iniţial.
Economica.net - lun, 25 nov. 2013, 16:49
Prim-ministrul Chinei: Suma contractelor semnate cu firmele româneşti este uriaşă, va depăşi estimarea

Întrebat de jurnalişti, într-o conferinţă de presă susţinută cu premierul Victor Ponta, ce contracte vor fi semnate cu prilejul vizitei sale la Bucureşti şi care va fi valoarea acestor investiţii, premierul chinez a arătat că, pe lângă memorandumurile semnate la Palatul Victoria, vor fi multe alte contracte.

„În ceea ce priveşte suma, vreau să vă asigur că este uriaşă. Deseară, grupul de lucru dintre cele două părţi va discuta şi proiectele privind calea ferată rapidă şi pe cele în domeniul infrastructurii, iar toate aceste proiecte vor depăşi valoarea care este iniţial stabilită în contracte. Nu vreau să spun un plafon pentru sumă, fiindcă aş dori să fie o surpriză”, a declarat premierul Chinei.

Sumele vehiculate neoficial ca reprezentând valoarea contractelor semnate cu ocazia vizitei la Bucureşti a premierului chinez oscilează între 5 şi 8 miliarde euro.

România şi China au semnat, luni, acorduri de colaborare pentru înfiinţarea în comun a unui parc tehnologic şi reluarea exportului de bovine pentru reproducţie şi carne de porc către China, dar şi mai multe documente de colaborare în energie, inclusiv în domeniul nuclear şi termoelectric.

Astfel, conducerea Nuclearelectrica au semnat cu preşedintele companiei China General Nuclear Power Corporation (CGN) o scrisoare de intenţie pentru colaborare, directorului Complexului Energetic Oltenia a încheiat cu președintele companiei China Huadian Corporation un acord de intenție de cooperare pentru realizarea proiectului termoelectric de la Rovinari, directorul Complexului Energetic Hunedoara a parafat cu președintele companiei China National Electric Engineering o înțelegere pentru reabilitarea grupurilor 3 si 4 de la centrala termoelectrica Deva, iar directorul companiei de proiect pentru construcţia hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti (judeţul Cluj) a semnat o scrisoare de confort în acest sens cu vicepreședintele executiv al Sinohydro Corporation.

Departamentul pentru Energie şi Administrația Naţională din China pentru Energie au încheiat un memorandum de înțelegere pentru cooperare în domeniul proiectelor nucleare.

Tot la Guvern a fost semnat şi un acord pentru investiții în centrale eoliene şi echipamente de export între Romanian Păunescu Corporation, condusă de Bobby Păunescu, şi Mingyang Wind Power Group.

A fost semnat şi memorandumul de înţelegere pentru sprijinirea companiei de telecomunicaţii Huawei Technologies în vederea înfiinţării unui centru regional la Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o aeronavă necesară în perioada sezonului de iarnă, în lunile decembrie şi......
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...