Bundesbank estimează un declin al economiei Germaniei de 0,3% anul acesta

Economia germană se va contracta anul acesta iar inflaţia va rămâne peste nivelul de 2% cel puţin până în 2025, conform proiecţiilor bianuale publicate vineri de Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank), transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 16 iun. 2023, 15:22
Bundesbank estimează un declin al economiei Germaniei de 0,3% anul acesta

Noile previziuni vin la o zi după ce Banca Centrală Europeană a anunţat că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor creşte la 4%, 4,25% şi, respectiv, 3,50%. Este cel mai ridicat nivel al ratei dobânzii la depozite din ultimii 22 de ani. De asemenea, BCE se aşteaptă ca rata inflaţiei în zona euro să se situeze la 5,4% în 2023 şi la 3% în 2024, după ce în martie estima un nivel de 5,3% anul acesta şi de 2,9% anul viitor. În 2025 inflaţia ar urma să se situeze la 2,2% (faţă de un nivel de 2,1% prognozat în martie), scrie Agerpres.

„Economia germană ar urma să se redreseze cu greu în urma crizelor din ultimii trei ani. În special, PIB-ul încă este afectat de inflaţia ridicată, care a început să încetinească”, apreciază Bundesbank.

Instituţia se aşteaptă la un declin al economiei Germaniei de 0,3% anul acesta, în timp ce Comisia Europeană previzionează un avans de 0,2%. Dar previziunea Bundesbank reprezintă o uşoară îmbunătăţire faţă de cea din urmă cu şase luni, când Banca Centrală a Germaniei estima o contractare a PIB-ului de 0,5%.

Economia germană ar urma să crească cu 1,2% în 2024 şi cu 1,3% în 2025, ambele cifre fiind sub precedentele prognoze.

În condiţiile în care ţinta de inflaţie a BCE este de 2%, Bundesbank estimează în Germania o inflaţie de 6% în 2023, de 3,1% în 2024 şi de 2,7% în 2025.

„Măsurile decisive de politică monetară sunt cheia contracarării riscurilor economice provocate de o inflaţie mai persistentă”, a afirmat preşedintele Bundesbank, Joachim Nagel.

Conform datelor revizuite publicate luna trecută de Oficiul federal de statistică (Destatis), Germania, cea mai mare economie europeană, a intrat în recesiune în primele trei luni ale acestui an, în condiţiile în care Produsul Intern Brut a înregistrat o contracţie de 0,3% comparativ cu trimestrul precedent.

Declinul de 0,3% în perioada ianuarie-martie 2023 vine după o contracţie de 0,5% în ultimul trimestru al anului trecut. Definiţia tehnică a recesiunii este două trimestre consecutive de contracţie a Produsului Intern Brut. Pentru Germania aceasta este prima intrare în recesiune după pandemia de coronavirus, care a provocat o contracţie a PIB-ului în primul şi al doilea trimestru din 2020.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...