ANAT: Calitatea apei pe litoralul românesc este excelentă pentru îmbăiere

Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România dă asigurări că apa de pe Litoralul Românesc are o calitate excelentă pentu îmbăiere și respinge zvonurile alarmiste privind existența unui posibil virus ca urmare a aruncării în aer a barajului Kahovka de pe Râul Nipru.
Ion Dobreanu - vin, 16 iun. 2023, 17:56
ANAT: Calitatea apei pe litoralul românesc este excelentă pentru îmbăiere

ANAT susține că a verificat cu atenție informațiile oficiale din care rezultă că apa mării este bună pentru îmbăiere.

„Dorim să aducem în atenția publicului că aceste afirmații false despre prezența bacteriilor infecțioase și epidemie în Constanța, în urma războiului din Ucraina și a barajului aruncat în aer, sunt complet nefondate și crează deservicii enorme și nejustificare litoralului românesc. Monitorizarea calității apei de îmbăiere în zonele costiere ale României se efectuează începând cu anul 2007, iar până în prezent nu au fost înregistrate rezultate neconforme.

Având în vedere situația generată de ruperea barajului de la Nova Kahovka în Ucraina, autoritățile române au intensificat măsurile de monitorizare. Astfel, monitorizarea calității apei se va efectua frecvent, timp de 14 zile, începând cu data de 15 iunie 2023, în punctele de recoltă din județele Constanța și Tulcea. Informațiile obținute în urma acestor analize vor fi disponibile publicului pe site-urile DSP Constanța și Tulcea”, se precizează în comunicatul transmis de asociație.

ANAT subliniază că există unele aspecte esențiale care contrazic afirmațiile alarmiste. În primul rând, există o distanță de 300 de kilometri între locul de vărsare a Niprului în Marea Neagră și Litoralul românesc, ceea ce reduce semnificativ orice posibilitate de contaminare a apei costiere. În al doilea rând, apa mării este sărată și septică, ceea ce limitează riscul de dezvoltare a bacteriilor infecțioase.

„Ne confruntăm anual cu campanii anti-litoral, susținute de pseudospecialiști care încearcă să creeze senzațional și panică în rândul populației. Aceste persoane, dornice să fie auzite, exagerează și interpretează greșit informațiile, ignorând faptele reale și cercetările științifice. Nu trebuie să uităm că toate aceste probleme sunt prezentate adeseori ca fiind ”concentrate” doar de la Năvodari la Vama Veche. Ne amintim prea bine de zvonurile din trecut privind apariția unui păianjen ”văduva neagră” pe litoral, despre ”bombardarea Deltei Dunării”, despre o presupusă poluare a apei, despre invaziile de alge etc.

Este important să menționăm că Organizația Mondială a Sănătății (OMS) nu face referire la litoralul românesc și nici la cel bulgăresc în privința acestei probleme. Calitatea apei de îmbăiere rămâne excelentă în Mamaia și pe întregul Litoral românesc”, mai susține ANAT.

Monitorizarea calității apei de îmbăiere în sezonul estival se realizează în permanență. Autoritățile competente, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Constanța și Tulcea, recoltează și analizează probe de apă pentru a asigura că apa de mare este în parametrii optimi de calitate. Riscul unei contaminări a apei costiere este aproape inexistent și măsurile de siguranță sunt luate în mod regulat pentru protejarea sănătății turiștilor.

ANAT face un apel către toți cei interesați de vacanța pe litoralul românesc să se informeze corect și să nu ia în considerare decât informațiile venite de la autoritățile abilitate. Asociația avertizează că dezinformările pot afecta nu doar imaginea Litoralului românesc, dar și industria turistică și economia locală.

Pentru a obține informații actualizate privind monitorizarea calității apei de îmbăiere în sezonul estival, persoanele interesate pot să acceseze pagina: https://dspct.ro/monitorizarea-calitatii-apei-de-imbaiere-in-sezonul-estival/. Aici pot fi găsite date în timp real despre rezultatele analizelor și informații importante privind siguranța și calitatea apei de îmbăiere.

Dacă, în urma analizelor, se constată o posibilă contaminare a apei costiere, populația va fi imediat înștiințată și vor fi luate măsuri pentru interzicerea îmbăierii în zonele respective.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...