Cozmanciuc: 3 miliarde euro ar trebui accesate pentru păduri, s-ar crea peste 40.000 locuri de muncă

Fonduri europene în valoare de trei miliarde de euro ar trebui accesate în perioada 2014 - 2020, de către Ministerul Agriculturii, pentru sectorul forestier, în care ar fi create astfel, prin diverse proiecte, peste 40.000 de locuri de muncă, potrivit deputatului PNL Mugur Cozmanciuc.
Economica.net - lun, 25 nov. 2013, 21:09
Cozmanciuc: 3 miliarde euro ar trebui accesate pentru păduri, s-ar crea peste 40.000 locuri de muncă

Cozmanciuc, fost secretar de stat în Ministerul Mediului, a susţinut o declaraţie privind importanţa finanţării corespunzătoare a sectorului forestieri din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) în perioada 2014 – 2020.

Potrivit deputatului, ar fi necesară suma de trei miliarde de euro, care să fie atrasă de Ministerul Agriculturii, care accesează FEADR, în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, pentru proiectarea şi execuţia de drumuri forestiere, împăduriri, corectare torenţi, modernizare, prevenirea şi repararea daunelor cauzate pădurilor şi alte măsuri, dar şi pentru plăţi compensatorii pentru deţinătorii de păduri.

Noile prevederi ale regulamentului de dezvoltare rurală pentru perioda de programare 2014 – 2020 oferă un cadru mai atractiv realizării proiectelor de împăduriri, arată Cozmanciuc. Astfel, în noul regulament, toate categoriile de terenuri arabile sunt eligibile pentru împădurire, nu doar cele productive, iar rata de sprijin public a crescut de la 70 la 100 la sută, oferind astfel posibilitatea accesării măsurii fără a fi necesar ca beneficiarul să contribuie financiar.

Preţul împăduririi unui hectar este estimat la 6.000 euro, astfel că, dintr-o alocare de circa 180 de milioane de euro, vor fi împădurie 30.000 de hectare, ceea ce duce la crearea a 20.000 locuri de muncă sezoniere în zona rurală pe perioada pe perioada de aplicare a PNDR .

Pentru prevenirea şi repararea daunelor cauzate pădurilor, este nevoie de o alocare de 500 de milioane de euro, spune deputatul, precizând că daunele constau în 10.000 ha/an care sunt doborâte în masă şi 6.000 ha/an afectate de incendii, rezultând o suprafaţă afectată de 112.000 de hectare pentru toată perioada de şase ani. Banii ar urma să fie cheltuiţi pentru 50 sisteme de monitorizare permanentă, a căror funcţionare presupune crearea a 200 de locuri de muncă pentru persoanl calificat.

În ceea ce priveşte necesitatea construirii de drumuri forestiere, deputatul arată că România se află cu mult sub media europeană din punct de vedere al densităţii reţelei de drumuri forestiere, având doar 6,4 m/ha comparativ cu media europeană de 14 m/ha. Se estimează astfel că aproximativ 2 milioane de hectare de păduri sunt inaccesibile. Preţul unui kilometru de drum forestier nou este estimat la 120.000 de euro. Deputatul propune o alocare de de circa 800 milioane de euro pentru realizarea a 6.600 km de drumuri noi forestiere, ceea ce ar duce totodată la crearea a circa 7.000 – 15.000 locuri de muncă pe o perioada de trei ani în zona rurală.

La acest capitol intră şi lucrările privind corectarea torenţilor, ce duc la reducerea riscului hidrologic, cu mare importanţă pentru producţia agricolă, protejarea obiectivelor social-economice, a localităţilor, a solului şi stoparea aluviunilor.

Alte peste 10.000 de locuri de muncă s-ar crea prin investiţii în tehnologie, modernizarea fiind încurajată prin prevederile proiectului noului Cod silvic.

Cazanciuc mai arată că circa 53 la sută din pădurile cuprinse în Fondul Forestier Naţional (FFN) îndeplinesc diverse funcţii speciale de protecţie, cum ar fi protecţia biodiversităţii, a solului şi a apei sau joacă un rol deosebit de important în atenuarea efectelor schimbărilor climatice, impunându-se compensarea proprietarilor.

Te-ar mai putea interesa și
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini diesel – analiză
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini ...
Deși numărul de mașini noi cu motoare diesel scade în Europa, șase state din zona Central-Estică continentului au raportat creșteri importante ale înmatriculărilor de astfel de vehicule....
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procuratura din Ţările de Jos a anunţat miercuri că nu îi va trimite în judecată pe foştii directori generali ai ...
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Regatul Unit va debloca 225 de milioane de lire sterline (273 de milioane de euro) pentru echipamente militare pentru Ucraina, ...
Centrala pe gaze de la Mintia a fost declarată de Guvern proiect de importanță națională
Centrala pe gaze de la Mintia a fost declarată de Guvern proiect de importanță națională
Guvernul a aprobat o hotărâre prin care proiectul de investiţii ,,Centrala electrică MASS Mintia" a fost decșarat proiect ...