Cu vânzări de 22 milioane de euro în România, Tavex se extinde în plan local și deschide un birou în Cluj-Napoca

Compania estonă Tavid, lider în Europa de Nord pe segmentul aur de investiții și intrată pe piața din România la finalul anului 2019, sub numele Tavex, anunță deschiderea unui birou în Cluj-Napoca. Decizia vine ca urmare a interesului foarte mare pentru aur de investiții din județul Cluj, unde anul trecut s-a înregistrat peste 5% din totalul comenzilor de aur de investiții primite de Tavex România. În plus, compania estonă intenționează ca, până la finalul anului, să își extindă echipa și operațiunile în mai multe orașe mari din țară.
Ion Dobreanu - Dum, 18 iun. 2023, 09:48
Cu vânzări de 22 milioane de euro în România, Tavex se extinde în plan local și deschide un birou în Cluj-Napoca

Biroul Tavex din Cluj-Napoca se află în Vivo Mall, iar echipa inițială va cuprinde un număr de 3 consultanți. Biroul s-a deschis în contextul în care  cererea de aur de investiții în România a crescut anul trecut cu 175% comparativ cu 2021, iar numărul clienților Tavex cu 80%. Compania a terminat anul 2022 cu afaceri de 22 de milioane de euro.

„Raportat la momentul intrării Tavex pe piața din România, interesul românilor față de investițiile în aur fizic a crescut considerabil, numărul clienților crescând cu 80% în 2022 față de anul precedent, ajungând la 6.000 clienti unici. Iar peste 5% dintre comenzile de aur de investiții au provenit de la investitori din județul Cluj și, din acest motiv, am decis să deschidem și un birou fizic în Cluj-Napoca”, spune Dimo Stefanov, country manager Tavex România.

”Astfel, investitorii interesați vor putea să achiziționeze mult mai ușor produsele noastre și vor putea apela oricând la serviciile de consultanță oferite de către echipa Tavex Cluj-Napoca. Clienții noștri sunt persoane care provin din toate clasele sociale, unii dintre ei dorind să facă investiții mici, cum ar fi lingourile de un gram, în timp ce alții  au cumpărat cantități însemnate de aur”, completează  Stefanov.

Planurile companiei Tavex de consolidare a activităților din România vizează pe viitor deschiderea unor noi birouri fizice și în alte orașe mari din țară. Compania are în vedere extinderea în Iași și Timișoara, Constanța și Brașov, precum și angajarea unui număr de 30 consultanți până la final de an, consultanți care să întregească echipa Tavex România.

Totodată, tendința ascendentă înregistrată în 2022 se va păstra și anul acesta,  Tavex România mizând pe o cifră de afaceri de peste 30 milioane de euro și o cantitate de 600 kilograme de aur de investiții vândut pe piața din România.

În 2022, s-au comercializat 400 kilograme de aur, cu 175% mai mult decât în 2021. La nivel de grup, s-au comercializat peste 11 tone de aur în 2022 și pentru 2023 estimarea depășește 13 tone de aur de investiții.

Tavex Group a fondat în 1991, în Estonia, și s-a impus în Europa de Nord drept lider pe piața investițiilor în metale prețioase și schimburi valutare, deservind circa 2 milioane de clienți anual. Prin intermediul webshop-ului, Tavex este disponibil pentru tranzacții cu aur fizic, livrând în toată țara.

 

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...