Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișează pe data de 20 iunie 2023 un preț al benzinei standard de 6,75 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard de 6,67 lei/litrul.
Așadar, față de ziua anterioară, Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a scumpit benzina cu trei bani pe litru și motorina cu patru bani pe litru.
Precedenta majorare de preț a avut loc chiar cu o zi în urmă, când Petrom a scumpit benzina și motorina cu trei bani pe litru. Scumpirile anterioare au au avut loc săptămâna trecută – când carburanții s-au scumpit în trei rânduri, dar scumpirile au fost, la fel, de mică anvergură, de maximum trei bani pe litru.
La finalul lui mai, în premieră după mulți ani, benzina a devenit mai scumpă decât motorina, situație care, după cum se vede, se menține, iar benzina este cu opt bani pe litru mai scumpă decât motorina.
La momentul redactării acestei știri, cotația țițeiului Brent, de referință pentru piața europeană era de 75,9 dolari pe baril, în timp ce benchmark-ul american WTI se tranzacționa la 70,9 dolari, niveluri în ușoară creștere.
Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.
Potrivit ultimelor date ale Oil Bulletin, serviciul Comisiei Europene de monitorizare a prețurilor la carburanți (date din 12 iunie), în euro, prețul mediu în România este de 1,36 euro/litru pentru benzină și 1,35 euro/litru pentru motorină. Cu acest nivel, la benzină România ete a treia cea mai ieftină piață din UE, după Bulgaria și Malta, iar la motorină, un preț mai mic decât la noi este Bulgaria, Cehia , Lituania și Malta.