Consilier PMB: Începând din acest weekend cei care nu plătesc parcarea primesc „automat” amendă

Șoferii care parchează pe locurile amenajate de Primăria Municipiului București fără a plăti vor primi automat amendă prin noul sistem implementat de PMB, susține Nicorel Nicorescu, consilier al instituției.
Ion Dobreanu - mar, 20 iun. 2023, 13:01
Consilier PMB: Începând din acest weekend cei care nu plătesc parcarea primesc „automat” amendă

„Începând din acest weekend cei care nu plătesc parcarea primesc automat amendă cu ajutorul radarelor mobile”, scrie Nicorel Nicorescu înainte de a explica și că „măsura se referă la cele peste 13.000 locuri marcate cu albastru de primăria generală. Până anul viitor vom ajunge la peste 30.000 locuri de parcare marcate cu albastru”.

Conform consilierului, noul sistem funcționează cu ajutorul unor camere video de ultimă generație care verifică „în mai puțin de o secundă” numărul de înmatriculare și plata locului de parcare. Dacă mașina este parcată „gratis” (fără abonament de zi, lunar sau tarif orar) atunci șoferul în cauză primește pe loc amenda”.

Grație sistemului, contestarea amenzilor pentru parcare va fi greu de susținut în instanță pentru că „amenda vine cu o fotografie ce include locul, data și ora”.

Mai mult chiar, se pot primi și mai multe amenzi în aceeași zi dacă autovehiculul respectiv este surprins pe o durată mai lungă fără a fi achitat tariful de parcare.

Nicorel Nicorescu susține că „se pot verifica până la 3.000 de autoturisme pe oră”.

În ianuarie 2023, compania Parking a PMB a primit în dotare mașini Volkswagen e-Up! dotate cu camere foto – video digitale care sunt conectate la sistemul de plată și pot verifica rapid dacă a fost achitată taxa stabilită pentru zona respectivă.

Cu doar câteva ore în urmă, viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, scria pe pagina sa de Facebook că tocmai a fost amendat pentru că a scris greșit numărul mașinii sale în SMS-ul trimis pentru plata parcării.

„Am scris greșit numărul mașinii în SMS-ul pe care l-am trimis pentru plata parcării și am fost amendat. Apreciez viteza cu care au acționat cei de la Compania Municipală Parking București. Ca șofer nu prea. Data viitoare o să fiu mai atent”, a menționat Bujduveanu.

Conform documentului prezentat de viceprimar, amenda primită a fost de 200 de lei.

Plata contravalorii serviciului de parcare în parcajele de pe raza Bucureștiului poate fi realizată fie prin plata în numerar către personalul autorizat, fie cu cardul bancar prin intermediul aplicațiilor pentru telefonul mobil Parking București, AmParcat.ro sau qport.app, fie prin prin SMS la numărul 7458. De asemenea, pot fi cumpărate abonamente. Tariful pentru o oră de staționare în parcările PMB este de 5 lei.

Te-ar mai putea interesa și
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat duminică seara primarul general al Capitalei,......
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...