Voinea despre acciza pe carburanţi: Este o măsură pentru a evita deflaţia, care ar fi dus la recesiune

Introducerea accizei suplimentare la carburanţi de 7 eurocenţi pe litru de la 1 ianuarie a fost o măsură luată pentru a evita deflaţia, care ar fi dus la creşterea şomajului şi la recesiune, a declarat marţi Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget.
Economica.net - mar, 26 nov. 2013, 11:29
Voinea despre acciza pe carburanţi: Este o măsură pentru a evita deflaţia, care ar fi dus la recesiune

El a fost întrebat de ziarişti, într-o pauză a lucrărilor Forumului Economic şi Comercial China-Europa Centrală şi de Est, cu cât va creşte preţul final al carburanţilor după noile accize de la 1 ianuarie.

‘Este complicat de spus, pentru că nu se ştie care va fi preţul petrolului’, a precizat Voinea, adăugând că se aşteaptă la o scădere a preţului petrolului după acordul la care au ajuns Iranul şi statele occidentale zilele trecute privind programul nuclear.

De asemenea, întrebat dacă se putea evita majorarea accizei, Voinea a răspuns: ‘Nu sunt eu responsabil pentru politica fiscală. Banii respectivi trebuiau să vină de undeva. Am avut mai multe variante în calcul’. El a refuzat să spună însă care erau acestea.

‘Această măsură are rolul de a evita deflaţia, care este mult mai periculoasă decât inflaţia. Toată Europa are problema asta, până şi Germania se confruntă cu deflaţia. Japoniei i-au luat 20 de ani să iasă din deflaţie. Inflaţia duce la creştere economică, deflaţia la şomaj şi recesiune, nu am auzit de deflaţie care să fi dus la creştere economică. Luptăm şi pe frontul celălalt – reducerea CAS’, a adăugat Voinea.

Ministrul delegat a fost întrebat şi dacă există acel buffer de care a vorbit preşedintele Traian Băsescu duminică seara, în conferinţă de presă, şi dacă cifrele invocate de şeful statului sunt corecte.

‘Nu pot să comentez cifrele. Este adevărat, există un buffer, dar rolul lui este să fie păstrat. De exemplu, în acest an, la rectificarea din octombrie, am tăiat 660 de milioane de lei din cheltuielile cu dobânda, pentru că aveau de unde să se taie. Rolul acestui buffer este de a avea o plasă de siguranţă în cazul în care nu se realizează veniturile la buget’, a explicat el.

Voinea a mai spus că este firesc să existe un astfel de buffer.

‘Mai mult chiar, în an electoral, este firesc să se ţină mai multe buffere, pentru a evita nervozitatea pieţelor’, a susţinut ministrul delegat pentru Buget.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică seară că, în situaţia în care Executivul nu va găsi soluţii pentru a renunţa la creşterea accizei pe combustibil, nu va accepta bugetul de stat pe anul 2014 în forma actuală, existând posibilitatea de a-l ataca la Curtea Constituţională.

Traian Băsescu a calificat acciza suplimentară pe combustibil drept ‘un bir inutil şi toxic pentru populaţie’.

Preşedintele a oferit şi două posibile surse de bani prevăzute în buget prin care introducerea accizei suplimentare pe combustibil ar putea fi evitată – ‘1.400 milioane de la clientela politică a domnului Dragnea’ şi ‘alte 500-600 de milioane de la dobânzi’.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările de tractoare, în cădere liberă, inclusiv în România
Vânzările de tractoare, în cădere liberă, inclusiv în România
2024 se anunță cel mai prost an după 2016 pentru producătorii de tractoare și mașini agricole, ale căror vânzări au scăzut spectaculos peste tot în lume. În primele șase luni, în......
Databricks, o companie de IT din America, cu doi profesori români printre fondatori, a obținut o finanțare de 10 miliarde de dolari și a ajuns să valoreze 62 de miliarde
Databricks, o companie de IT din America, cu doi profesori români printre fondatori, a obținut o finanțare de 10 miliarde ...
Databricks, companie din San Francisco ce are printre fondatori doi români, a anunțat că a obținut o finanțare de 10 ...
ButanGas Romania e deţinută acum integral de Veroniki Holding care a cumpărat părţile sociale ale austriecilor de la Propangas cu 3,4 milioane euro
ButanGas Romania e deţinută acum integral de Veroniki Holding care a cumpărat părţile sociale ale austriecilor de la ...
ButanGas Romania, unul dintre cei mai mari jucători din distribuţia de GPL din România, e deţinută acum integral de ...
Honda vrea să dubleze vânzările de mașini hibride până în 2030, ca „punte” către era vehiculelor electrice
Honda vrea să dubleze vânzările de mașini hibride până în 2030, ca „punte” către era vehiculelor electrice
Honda Motor intenționează să își dubleze vânzările globale de mașini hibride la 1,3 milioane de vehicule anual până ...