Cancelarul german Scholz avertizează China să nu recurgă la forţă împotriva Taiwanului

Cancelarul german Olaf Scholz a informat joi parlamentul de la Berlin că a avertizat China să nu recurgă la forţă pentru obţinerea unor modificări teritoriale, în special împotriva Taiwanului, transmite Reuters.
AGERPRES - joi, 22 iun. 2023, 12:00
Cancelarul german Scholz avertizează China să nu recurgă la forţă împotriva Taiwanului

Săptămâna aceasta, Scholz a fost gazda unei delegaţii chineze conduse de omologul lui, premierul Li Qiang, la primul summit cu prezenţă fizică după pandemia de coronavirus.

În contextul tensiunilor geopolitice în creştere între Beijing şi Occident, şeful guvernului Germaniei a declarat: „Respingem ferm orice încercări unilaterale de a modifica statu-quoul în Mările de Est şi de Sud ale Chinei prin forţă sau constrângere. Aceasta se referă în special la Taiwan. Suntem îngrijoraţi de asemenea de situaţia drepturilor omului şi de situaţia statului de drept din China”.

Beijingul nu a renunţat niciodată la utilizarea forţei împotriva Taiwanului, pentru reunificarea cu China a acestei insule independente de facto din 1949. Forţele chineze şi-au intensificat activităţile în vecinătate. Guvernul de la Taipei respinge pretenţiile chineze şi avertizează că forţele taiwaneze vor răspunde la atacuri, reaminteşte Reuters.

În faţa parlamentarilor, Olaf Scholz i-a cerut de asemenea Turciei să deschidă calea Suediei către aderarea la NATO. El a afirmat că Suedia va avea un loc la următorul summit al Alianţei, care va avea loc în 11-12 iulie, la Vilnius.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul său ministru al Apărării Boris Pistorius - un posibil înlocuitor -......
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...