Deca: Vor fi suplimentate locurile pentru „Grădiniţa de vară”. Procedurile de înscriere ar trebui realizate online

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat, joi, că vor fi suplimentate locurile pentru Programul "Grădiniţa de vară", subliniind că este "de neacceptat" ca părinţii să stea la cozi, pe timpul nopţii, în vederea înscrierii copiilor.
AGERPRES - joi, 22 iun. 2023, 14:23
Deca: Vor fi suplimentate locurile pentru

„Am trimis astăzi o notă în teritoriu pentru a suplimenta numărul de locuri pe perioada verii în unităţile de învăţământ preşcolar, pentru că există un interes crescut mai ales în zona urbană şi, pe viitor, ne dorim ca toate aceste procese de înscriere să se poată realiza online. Consider că este de neacceptat să avem astfel de cozi, mai ales pe perioada nopţii şi trebuie să găsim soluţiile în aşa fel încât să avem o înscriere civilizată a copiilor în aceste forme de educaţie pe parcursul verii”, a afirmat ministrul, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Ea a menţionat că în fiecare an au fost suplimentate locurile în funcţie de numărul de cereri.

„Am văzut şi eu imaginile şi mărturisesc că aceste situaţii sunt de evitat şi facem toate eforturile în acest sens. Aşa cum ştim, programul acesta, şcoala de vară, este un program susţinut de către Primărie în cazul Sectorului 3. În fiecare an, în funcţie de numărul de cereri, au fost suplimentate locurile şi domnul primar a anunţat deja că aceasta va fi situaţia şi în acest an. Am trimis de la Ministerul Educaţiei reprezentanţi care să asiste în discuţia conducerii unităţii de învăţământ cu părinţii”, a precizat Deca.

Viceprimarul Sectorului 3 Lucian Judele i-a cerut miercuri edilului Robert Negoiţă convocarea unei şedinţe extraordinare de îndată pentru suplimentarea locurilor la grădiniţa şi şcoala de vară.

„Copiii şi părinţii au nevoie de locuri la grădiniţa şi şcoala de vară! Vorbim de părinţi cu joburi, de părinţi singuri şi de oameni care ar fi trebuit în momentele acestea să stea cu copiii lor, nu să sprijine gardul şcolii o zi şi-o noapte înainte de începerea înscrierilor. Este inadmisibil ca în anul 2023 să fie nevoie ca părinţii să aştepte la poarta unităţilor de învăţământ începerea înscrierilor, doar pentru a putea prinde un loc liber pentru copilul lor”, a scris Lucian Judele, pe Facebook.

Ulterior, Robert Negoiţă a anunţat că a contactat, miercuri, conducerea Inspectoratului Şcolar, care a comunicat că este dispusă să găsească soluţii pentru suplimentarea numărului de locuri în creşele şi grădiniţele din Sectorul 3.

Negoiţă a explicat că autoritatea locală a asigurat deja fondurile necesare pentru orice suplimentare de locuri.

Conform reprezentanţilor autorităţii locale, numărul de locuri disponibile pentru antepreşcolari şi preşcolari a fost stabilit de Inspectoratul Şcolar Bucureşti, nu de Primăria Sectorului 3, în urma consultărilor cu fiecare grădiniţă sau creşă care s-a înscris în program. Modalitatea de înscriere – dosar fizic – a fost stabilită de Inspectoratul Şcolar Bucureşti, deşi Primăria Sectorului 3 a cerut găsirea unei soluţii moderne de înscriere online.

Înainte cu puţin timp de începerea perioadei de înscrieri s-a suplimentat numărul de locuri de la 1.200 la 1.455 şi, în funcţie de disponibilitatea fiecărei unităţi de învăţământ şi a Inspectoratului Şcolar, numărul va creşte, au adăugat reprezentanţii autorităţii locale.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...