Deca: Vor exista 3 scenarii de grile privind salarizarea în educaţie. Vor fi evaluate în ce priveşte impactul financiar

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat joi că vor exista trei scenarii de grilă în ce priveşte salarizarea în sistemul de învăţământ, dar că toate acestea vor porni de la principiul că salariul debutantului sau al asistentului universitar trebuie să fie egal cu salariul mediu brut pe economie.
AGERPRES - joi, 22 iun. 2023, 14:53
Deca: Vor exista 3 scenarii de grile privind salarizarea în educaţie. Vor fi evaluate în ce priveşte impactul financiar

Ea a menţionat că miercuri a avut loc, la Ministerul Muncii, o întâlnire cu liderii federaţiilor sindicale.

„S-a discutat calendarul de lucru, formatul. Urmează ca fiecare sindicat să-şi desemneze o echipă tehnică, care, alături de reprezentanţii Ministerului Muncii şi ai Ministerului Educaţiei, să lucreze concret. S-a agreat că se va merge pe trei scenarii de grile, una dintre aceste grile fiind cea lucrată deja la Ministerul Educaţiei, împreună cu federaţiile sindicale, la sfârşitul anului trecut, începutul acestui an. Am agreat că în circa 10 zile aceste echipe tehnice vor veni cu variantele şi domnul ministru Budăi a anunţat ieri: aceste variante vor fi transmise pentru evaluarea impactului, ca apoi ele să intre în discuţia politică cu liderii coaliţiei şi cu celelalte ministere, care trebuie să spună în ce măsură variantele sunt sustenabile din punct de vedere financiar”, a afirmat ea, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Deca a adăugat că sindicatele şi autorităţile susţin o salarizare cât mai motivantă pentru cadrele didactice, dar că trebuie stabilit modul în care acest sistem să fie unul sustenabil din punct de vedere financiar.

„Mă bucur că am ajuns în această etapă. Ca principiu, aşa cum Ordonanţa de Urgenţă 57 statuează, se pleacă de la salariul debutantului sau asistentului universitar, egal cu salariul mediu brut pe economie şi nu vor fi afectate alte creşteri procentuale ale salariilor care sunt deja prevăzute în lege. Şi aici mă refer, de exemplu, la gradaţia de merit sau la sporul de dirigenţie. (…) Până acum am agreat mai degrabă principii generale şi calendar. Sigur că da, ei susţin o salarizare cât mai motivantă pentru cadrele didactice, aşa cum facem şi noi. Ceea ce trebuie să stabilim este modul în care acest nou sistem de salarizare din învăţământ reuşeşte să fie şi sustenabil din punct de vedere financiar”, a precizat Deca.

Te-ar mai putea interesa și
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale al celei mai mari alianţe din coaliţia de guvernare pro-UE condusă de......
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...