E oficial: cel mai mare zăcământ de gaze naturale din Europa se închide la 1 octombrie

Producția de gaze la câmpul Groningen din Olanda va înceta până la 1 octombrie, a anunțat vineri Guvernul, care și-a respectat promisiunea de a înceta rapid extracția, deja situată la niveluri minime, pentru a limita riscurile seismice din regiune, arată Reuters.
Mihai Nicuţ - vin, 23 iun. 2023, 19:25
E oficial: cel mai mare zăcământ de gaze naturale din Europa se închide la 1 octombrie

Zăcământul, operat de o societate mixtă a Shell și Exxon Mobil, deține încă rezerve masive de gaze naturale, dar producția a fost aproape complet oprită în ultimii ani, deoarece cutremurele legate de foraje au provocat pagube importante dar și angoase  pentru persoanele care locuiesc în apropiere.

Instalațiile de producție vor fi închise definitiv în 2024, a declarat guvernul, dar va exista o opțiune de a extrage cantități limitate de gaz în circumstanțe extreme în anul următor.

„Dacă este foarte frig și avem probleme la un depozit, vom putea reporni una sau mai multe instalații. Dar decizia este că producția va fi zero de la 1 octombrie”, a declarat presei ministrul adjunct al Minelor, Hans Vijlbrief.

Vijlbrief a adăugat că nu are „niciun dubiu” că instalațiile vor fi dezafectate după octombrie 2024, deoarece importurile de gaze, alături de tranziția energetică, vor asigura că va exista suficient gaz pentru consumatorii olandezi până atunci.

Extracția la ceea ce a fost cândva unul dintre cele mai mari câmpuri de gaze naturale din Europa, a fost limitată la minimul necesar pentru a-l menține operațional (aproximativ 3 miliarde de metri cubi pe an) în octombrie anul trecut, cu scopul de a închide câmpul un an mai târziu, sau cel târziu în 2024.

Acest termen limită a fost avansat după un cutremur neobișnuit de puternic în 2018, care a determinat guvernul să decidă să pună capăt rapid întregii producții. O promisiune pe care a respectat-o, în ciuda presiunilor internaționale tot mai mari de a livra mai mult gaz pentru a contracara criza energetică declanșată de atacul Rusiei asupra Ucrainei, arată Reuters. Dar în anii care au precedat această decizie, atât guvernul, cât și companiile energetice implicate au subestimat grav riscurile producției pentru locuitorii provinciei, a concluzionat o anchetă parlamentară la începutul acestui an.

Extracția a fost chiar crescută la aproape 54 de miliarde de metri cubi (bcm) de gaz în 2013, chiar dacă Groningen fusese lovit de cel mai puternic cutremur înregistrat în regiune cu un an înainte. O serie treptată de plafoane mai mici pentru producție a fost introdusă abia în anii următori, pe măsură ce protestele rezidenților și ale activiștilor s-au intensificat.

Descoperită în 1959, producția de gaze de la Groningen a atins un vârf de 88 de miliarde de metri cubi în 1976 și era încă aproape de 30 de miliarde de metri cubi în urmă cu doar șase ani. Se estimează că gazul din câmpul Groningen a adus 363 de miliarde de euro în vistieria Olandei de când a început producția în anii 1960, contribuind semnificativ la bunăstarea țării.

Vestea că guvernul olandez intenționează să închidă cel mai mare zăcământ de gaze naturale din Europa la 1 octombrie a aprins piețele săptămâna trecută, contractele futures pe gaze naturale crescând cu peste 30% din cauza preocupărilor legate de aprovizionarea cu gaze pentru iarna viitoare.

Citește și:

Neptun Deep în imagini. Cum arată proiectul care va face din România primul producător de gaze din Uniunea Europeană – VIDEO

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...