Recomandări transmise de MAE privind călătoriile în Bulgaria: Timp mare de așteptare la frontiere care poate depăși trei ore

Ministerul Afacerilor Externe reiterează faptul că, în această perioadă, se preconizează înregistrarea unor timpi de aşteptare ridicaţi la punctele de trecere a frontierelor rutiere bulgare şi elene, în contextul sezonului estival şi al fluxului ridicat de turişti care călătoresc în Bulgaria sau în Grecia, precum şi retur, către România, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 24 iun. 2023, 16:27
Recomandări transmise de MAE privind călătoriile în Bulgaria: Timp mare de așteptare la frontiere care poate depăși trei ore

În acest context, MAE precizează că, în prima parte a zilei de sâmbătă, timpii medii de aşteptare pentru tranzitarea punctelor de trecere a frontierei dintre Bulgaria şi Grecia sunt între 50 şi 80 de minute.

Potrivit estimărilor reprezentanţilor Ambasadei României la Sofia şi ai Consulatului General al României la Salonic, care sunt în contact permanent cu autorităţile bulgare şi elene competente, timpii de aşteptare în intervalul orar 12,00 – 15,00 pot depăşi trei ore, având în vedere fluxul semnificativ de turişti care tranzitează sau intenţionează să călătorească în cele două state.

MAE continuă monitorizarea situaţiei din punctele de trecere a frontierei şi a timpilor medii de aşteptare prin reprezentanţii Ambasadei României la Sofia şi ai Consulatului General al României la Salonic, care sunt, de asemenea, pregătiţi să ofere asistenţă consulară cetăţenilor români care întâmpină dificultăţi, în limitele competenţelor.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să folosească toate punctele de frontieră către Republica Bulgaria sau către Republica Elenă şi să se asigure că deţin combustibil, apă, alimente suficiente pentru astfel de situaţii.

De asemenea, cetăţenilor români ce revin în România li se recomandă să aibă în vedere posibilitatea măririi considerabile a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctul de frontieră Ruse, la taxa de pod, atunci când turiştii români revin în România şi aleg să intre în ţară prin PTF de la podul Giurgiu – Ruse.

Astfel, este recomandat ca turiştii români care aleg să revină în ţară prin PTF Giurgiu – Ruse să pregătească, în prealabil, suma exactă pentru taxa de pod, şi anume doi euro (monede cu valoare nominală de un euro sau 2 euro) sau patru leva, în acest mod putând fi scurtaţi considerabil timpii de aşteptare la procesarea şi eliberarea documentelor justificative tip chitanţe, facturi sau bonuri fiscale.

În acest context, este importantă informarea corectă, achiziţionarea din timp a vinietelor electronice şi achitarea conformă a taxelor de drum tip TOLL, pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Republica Bulgaria, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Firmelor româneşti de transport internaţional de marfă sau pasageri, care tranzitează teritoriul bulgar în această perioadă, li se recomandă să întreprindă măsurile adecvate în vederea organizării temeinice a itinerariilor de deplasare şi stabilirii programului de lucru al conducătorilor auto, prin luarea în considerare a unor timpi de aşteptare considerabil măriţi la trecerea frontierelor.

Pentru intrarea în România se recomandă folosirea şi a celorlalte puncte de trecere a frontierei situate la frontiera cu Republica Bulgaria, precum PTF Vidin – Calafat, PTF Kardam – Negru Vodă, PTF Oryahovo – Bechet (ferry), PTF Dobromir – Krushari (maximum 3,5 tone), PTF Kainardzha – Lipniţa (maximum 3,5 tone), PTF Nikopol – Turnu Măgurele (ferry) şi PTF Svishtov – Zimnicea (ferry), ultimele patru PTF cu program de funcţionare în intervalul orar 8,00 – 20,00.

În acest context, este subliniată importanţa informării corecte a cetăţenilor români, a achiziţionării din timp a vinietelor electronice şi a achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Republica Bulgaria, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel:

* cu privire la starea actuală a drumurilor: pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop;

* cu privire la e-vigneta şi sistemul e-TOLL: pe site-ul www.bgtoll.bg;

* cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare: pe site-ul www.mvr.bg;

* cu privire la situaţia zborurilor pe aeroportul din Sofia: www.sofia-airport.eu;

* cu privire la starea vremii: pe site-ul www.weather.bg;

* cu privire la condiţiile de călătorie în Republica Bulgaria, titlul Reglementări vamale, www.mae.ro şi pe site-ul Agenţiei „Vămi” din Republica Bulgaria: www.customs.bg.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web sofia.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Te-ar mai putea interesa și
Banco BPM respinge oferta nesolicitată de preluare făcută de UniCredit
Banco BPM respinge oferta nesolicitată de preluare făcută de UniCredit
Banco BPM SpA a respins marţi oferta nesolicitată de preluare a UniCredit SpA, spunând că oferta nu a fost convenită în prealabil, este prea scăzută şi ar putea afecta probabil locurile de......
Gazprom admite că nu va mai exporta gaze naturale în Europa de la 1 ianuarie 2025 – surse Reuters
Gazprom admite că nu va mai exporta gaze naturale în Europa de la 1 ianuarie 2025 – surse Reuters
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, ...
Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne: Mă aştept Bulgaria şi România să adere pe deplin la spațiul Schengen începând cu 1 ianuarie 2025
Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne: Mă aştept Bulgaria şi România să adere pe deplin la spațiul ...
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson (foto), s-a declarat convinsă, marţi, în plenul Parlamentului ...
Sezamo începe de astăzi livrarea de brazi naturali
Sezamo începe de astăzi livrarea de brazi naturali
Supermarketul online Sezamo anunță anunță că în cepând de astăzi și până pe 23 decembrie va livra brazi naturali ...