Olteanu, BNR: Garanţiile ipotecare pentru obligaţiuni vor fi evaluate la 60-80% din valoarea iniţială

Garanţiile creditelor imobiliare care vor fi utilizate ca suport pentru emisiunile de obligaţiuni vor fi evaluate la 60-80% din valoarea iniţială, în funcţie de tipul creditului, pentru a asigura o acoperire reală în cazul unei deprecieri suplimentare, a declarat viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu.
Economica.net - mie, 27 nov. 2013, 13:35
Olteanu, BNR: Garanţiile ipotecare pentru obligaţiuni vor fi evaluate la 60-80% din valoarea iniţială

„Garanţiile vor fi evaluate la 60-80%, în funcţie de tipul de credit (rezidenţial, individual, de business) din valoarea garanţiei iniţiale. Dacă banca a dat 60.000 de euro credit unui client, în pachet se va lua în considerare cam 40-40 şi ceva (de mii euro – n.r.) ca să fiu sigur că valoarea respectivă, ipotetic, necredibil în acest moment, mai reducându-se, că suntem totuşi în fundul curbei, să permită o acoperire reală. De principiu, de acum valorile acestor colaterale vor creşte pe termen mediu pentru că ne aşteptăm să ieşim din criză”, a afirmat Olteanu după Romania Financial Forum, organizat de MEDIAFAX la BNR.

Consiliul de Administraţie al BNR a aprobat marţi proiectul de iniţiativă legislativă privind emisiunile de obligaţiuni cu activ suport credite garantate cu ipotecă imobiliară, răspunzând mai multor solicitări ale sistemului bancar, potrivit lui Cristian Ştefan, director în Direcţia Regelementare.

Olteanu a arătat că este un moment bun de a avea o astfel de lege, prin care să se poată emită aceste obligaţiuni când valoarea activelor este scăzută pentru că cel care cumpără obligaţiuni va avea un portofoliu de garanţii în creştere.

Totodată, va exista o plafonare a volumului de obligaţiuni care pot fi emise din totalul activelor băncii la 10% pentru început, iar pe măsură ce sistemul va funcţiona, plafonul poate fi ridicat.

Băncile vor fi obligate să asigure permanent lichiditatea la dispoziţie pe diverse intervale, până la şase luni, ca să poată onora cererile de restituire.

Instituţiile de credit pot emite obligaţiuni în lei cu suport în euro, chiar dacă au majoritatea creditelor în portofoliu cu garanţii în euro, cu asumarea riscul valutar, fiind „investitori calificaţi care ştiu să administreze riscul valutar”.

„Noi i-am încurajat să emită lei ca să împrumute în lei”, a spus Olteanu.

Pachetul de garanţii pe baza căruia banca poate emite obligaţiuni trebuie să includă credite care n-au întârzieri mai mari de 15 zile la plata ratelor, în orice moment ulterior, nu numai la momentul formării pachetului.

„Dacă la un moment dat un credit se strică, el trebuie înlocuit de bancă cu unul bun, aşa încât pachetul de garantare să rămână mereu bun”, a menţionat viceguvernatorul băncii centrale.

Olteanu consideră că proiectul este fezabil, iar anul viitor pot apărea primele emisiuni de astfel de obligaţiuni pe piaţă.

Pachetul de garanţii va include şi creditele Prima Casă, însă doar partea garantată de către bancă.

Proiectul finalizat este în dezbatere la Asociaţia Română a Băncilor şi va fi trimis zilele viitoare la Banca Centrală Europeană, Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene, iar în final va ajunge la Ministerul de Finanţe, care urmează să-l înainteze Guvernului.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...