„Pe măsură ce Industria 4.0 accelerează, cererea pentru soluții de automatizare care să conducă la o eficiență și productivitate ridicată se află într-o continuă creștere. În cadrul Agora Robotics, suntem dedicați dezvoltării de roboți mobili autonomi și inovatori, care pot fi ușor de utilizat, sustenabili și dedicați îmbunătățirii activității în cadrul spațiilor comerciale, industriale și de logistică. Prin urmare, dezvoltăm un ecosistem diversificat de roboți, care să realizeze activități precum curățatul pardoselilor, transportul și manipularea coletelor, inventarul la raft, precum și tunderea ierbii, cea din urmă fiind destinată mentenanței parcurilor fotovoltaice. În cadrul Automatica Munchen, efectuăm primul pas al acestui ecosistem, prin lansarea și prezentarea către publicul global a robotului autonom pentru curățat pardoseli, cu care avem în vedere să intrăm în producție până la finalul acestui an. Am decis să lansăm robotul în cadrul Automatica Munchen deoarece evenimentul oferă o platformă recunoscută în industrie, care permite celor mai importante companii din domeniu să își prezinte soluțiile de ultimă generație”, a declarat Paul Popescu, CEO Agora Robotics (foto).
Startup-ul Agora Robotics a dezvoltat și comercializat o serie de roboți autonomi de dezinfecție care sunt utilizați în spitale, iar prin lansarea robotului mobil autonom pentru curățat pardoseli vizează intrarea în sectorul de retail și industrial, unde robotul dezvoltat de companie va curăța într-un mod eficient și sustenabil spațiile mari din cadrul supermarketurilor, depozitelor, precum și halelor de producție. Roboții modulari, interoperabili ai Agora Robotics sunt concepuți pentru a se integra cu sistemele IoT existente în cadrul companiilor.
Automatica Munchen are loc în perioada 27-30 iunie 2023 și este recunoscut ca un eveniment internațional cheie dedicat domeniilor automatizării inteligente și roboticii, unde sunt prezenți lideri de industrie din întreaga lume, cercetători și responsabili cu elaborarea politicilor în aceste domenii. Agora Robotics este singura companie locală prezentă la eveniment, pentru al doilea an, fiind un jucător cheie în sectorul roboților mobili autonomi.
Agora Robotics este o companie deep tech fondată de o echipă cu peste 10 ani de experiență în cercetare și dezvoltare. Soluțiile dezvoltate în cadrul companiei includ tehnologii avansate de navigație și cartografiere, sisteme de control sofisticate, proiectare hardware personalizată, algoritmi specifici pentru diferite sarcini, capacități de analiză a datelor și de învățare automată, protocoale de comunicare brevetate și o interfață software personalizabilă. Majoritatea caracteristicilor distinctive ale roboților Agora sunt încorporate în software-ul dezvoltat de companie. Începând cu anul 2020, Agora Robotics face parte din Simtel Team în urma achiziționării participației de 51% de către liderul național în domeniul energiei regenerabile.