Deficitul bugetar a ajuns la 2,32% din PIB, în primele cinci luni, în condițiile unui buget construit pe un deficit de 4,4%

Deficitul bugetar a urcat la 2,32% din PIB după primele cinci luni din acest an, de la 1,72% din PIB la finalul lunii aprilie, în condiţiile realizării unor venituri totale de 197,54 miliarde de lei, în creştere cu 10,4%, şi ale efectuării unor cheltuieli de 234,45 miliarde de lei, în urcare cu 17,3%.
Gabriela Ţinteanu - mie, 28 iun. 2023, 12:31
Deficitul bugetar a ajuns la 2,32% din PIB, în primele cinci luni, în condițiile unui buget construit pe un deficit de 4,4%

„Execuţia bugetului general consolidat în primele cinci luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 2,32% din PIB, respectiv 36,91 miliarde lei, cauzat în principal de creşterea volumului de investiţii cu 55,1% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale casnici şi noncasnici în valoare de 4,16 miliarde lei, volumul mai mare de decontări de bunuri şi servicii pentru medicamente, încetinirea ritmului de încasări ale veniturilor, precum şi de influenţele implementării etapei a doua a Programului Sprijin pentru România”, informează Ministerul Finanţelor.

Din totalul cheltuielilor de 234,45 miliarde, adică 14,7% din PIB, cheltuielile curente au reprezentat 224,94 mld lei, iar cheltuielile cu personalul 52,82 lei, iar cele cu dobânzile 14,41 mld lei.

Veniturile fiscale au ajuns la 99,66 mld lei, în timp ce impozitele pe profit, salarii, venit și câștiguri de capital au ajuns la 26,14 mld lei. Veniturile din colectarea de TVA și accize au ajuns la peste 55,7 mld lei, reprezentând doar 3,5% din PIB.

Bugetul pentru acest an este construit pe un deficit de 4,4% din PIB.

 

Te-ar mai putea interesa și
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi publicaţia Handelsblatt, citând un purtător de cuvânt al producătorului......
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...