Divizia din Turcia a ajutat NBG să obţină profit în primele nouă luni din 2013

National Bank of Greece (NBG) a înregistrat profit în primele nouă luni din 2013, datorită câştigurilor solide înregistrate de divizia sa din Turcia, Finansbank, a costurilor de finanţare mai scăzute şi a reducerii provizioanelor pentru creditele neperformante, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 27 nov. 2013, 21:05
Divizia din Turcia a ajutat NBG să obţină profit în primele nouă luni din 2013

În perioada ianuarie – septembrie 2013, cel mai mare grup bancar elen după active a înregistrat un profit net de 262 milioane de euro, comparativ cu o pierdere de 2,45 miliarde de euro în perioada similară din 2012.

O încetinire a noilor credite neperformante a dus la o scădere cu 34% a provizioanelor în primele nouă luni, la 1,24 miliarde de euro.

‘NBG a raportat rezultate pozitive în primele nouă luni din 2013, în special datorită încetinirii ratei creditelor neperformante în Grecia şi a îmbunătăţirii mediului economic, care a permis reducerea pierderilor din tranzacţionare şi scăderea provizioanelor’, a afirmat directorul general al NBG, Alexandros Tourkolias.

Luna trecută, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul anunţau că National Bank of Greece a ajuns la un acord cu autorităţile de concurenţă ale Comisiei Europene prin care banca elenă îşi va menţine participaţia majoritară în subsidiara sa din Turcia, Finansbank, dar va renunţa la majoritatea subsidiarelor pe care le deţine în România, Bulgaria, Serbia şi Albania.

Conform acordului, NBG îşi va menţine participaţia de 60% în Finansbank, cea mai mare investiţie a băncii elene peste hotare, dar şi cea mai profitabilă. Restul de 40% va fi vândut investitorilor, în două etape, până la sfârşitul lui 2017.

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank

 

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...