Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va lansa programul multianual INVESTALIM prin care se vor acorda ajutoare de stat în valoare totală de 2.9 miliarde lei ( aproximativ 600 de milioane de euro) companiilor care vor să realizeze în România o investiţie de cel puțin 2,5 milioane de lei lei ( 500.000 euro) în unul dintre sectoarele industriei alimentare, potrivit unui proiect de act normativ aflat în dezbatere publică.
Se vor acorda ajutoare de stat regionale pentru susținerea investițiilor în achiziționarea de active pentru înființarea de unităţi noi, extinderea capacităţii unei unităţi existente, diversificarea producţiei prin fabricarea unor produse noi.
AFIR , insituția prin are se va derula programul, va emite acorduri de finanțare pana la data de 31 decembrie 2026, iar plățile se efectuează până la 31 decembrie 2031.
Cuantumul ajutoarelor de stat acordate prin Programul INVESTALIM se stabilește cu respectarea condițiilor prevăzute de HG 311/2022 privind intensitatea maximă a ajutorului de stat regional în perioada 2022 – 2027, pentru investiţiile iniţiale.
Cine poate accesa aceste ajutoare de stat
Beneficiarii programului INVESTALIM sunt operatori economici constituiți conform Legii nr. 31/1990. Aceștia trebuie să asigure o contribuție financiară de cel puțin 25% din costurile totale ale proiectului de investiții, din resurse proprii, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public.
De asemenea, beneficiarii trebuie:
a) să realizeze o investiţie în România, în unul dintre sectoarele industriei alimentare;
b) să nu se încadreze în categoria „întreprinderilor în dificultate” definite conform art. 2 alin. (18) din Regulament;
c) să nu se afle în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii;
d) să nu facă obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau în cazul în care asemenea decizii au fost emise acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare;
e) să nu fi efectuat o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiţia iniţială pentru care se solicită ajutorul în ultimii doi ani anteriori înregistrării cererii de acord pentru finanţare şi, la momentul înregistrării cererii, oferă un angajament că nu vor face acest lucru pentru o perioadă de până la doi ani după finalizarea investiţiei iniţiale pentru care se solicită ajutorul;
f) să nu înregistreze obligaţii fiscale restante şi alte creanţe bugetare administrate de organul fiscal central, definit potrivit art.1 pct. 31 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
g) să aibă rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare decât zero în unul din ultimele trei exerciţii financiare încheiate;
h) să aibă capitalurile proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat.
Pentru asigurarea contribuției proprii, beneficiarii pot contracta finanțări de la instituții de credit. Aceste finanțări se acordă cu respectarea normelor interne proprii ale instituțiilor de credit, în baza unui contract de credit, și sunt garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA.