România este exportator net de electricitate. Câştigă 23 de milioane de euro pe lună

România este de mai multă vreme exportator net de energie electrică, potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale de Nicolae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Florin Cojocaru - joi, 28 nov. 2013, 10:37
România este exportator net de electricitate. Câştigă 23 de milioane de euro pe lună

„De mai mult de o lună suntem exportatori neţi de energie. Exportăm zilnic, în medie, între 700 şi 900 MW. Preţul mediu de export este undeva pe la 185 de lei” a declarat Havrileţ.

La un calcul grosier, rezultă că firmele care au exportat electricitate din România ar încasa peste 23 de milioane de euro din vânzarea de energie electrică într-o singură lună.

Totuşi, potrivit unor declaraţii mai vechi ale oficialilor români, niciun producător de energie local nu a exportat „Nu există nici măcar un producător de energie care să exporte. Aici este o piaţă controlată în totalitate de traderi. Ei au filiale şi aici, şi în mai toate ţările din jur, cumpără foarte ieftin de aici şi vând scump în afară”, arăta acum o lună şi jumătate Octavian Lohan, directorul Dispeceratul Energetic Naţional. Întrebat ce tip de energie se exportă în principal, Lohan a declarat fără echivoc : „eoliană”. Astfel, pe lângă energia pe care companiile ce operează parcuri eoliene şi, mai puţin , fotovoltaice, o vând prin contracte pe termen lung, mai au şi energie pe care o dau pe Piaţa Zilei Următoare. Aceasta este foarte ieftină, de la 70 de lei/MWh, în cursul zilei, până la 10-15 lei în cursul nopţii. Media preţului pe bursă, pentru energia livrată în bandă, într-un contract pe termen lung este 180 de lei/MWh.

Cui vând exact , şi la ce preţ, nu se poate afla decât din contractele pe care traderii le încheie cu beneficiarul final din străinătate. Şi care sunt confidenţiale, traderul nu poate fi obligat să le facă cunoscute autorităţilor. Potrivit lui Lohan şi Havrileţ, energia ar ajunge în ţările vecine nouă: Serbia, Ucraina, Bulgaria, şi de aici în Turcia şi Republica Moldova.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...