OMV anunță că a finalizat vânzarea subsidiarei sale din Slovenia către MOL

Grupul energetic austriac OMV a anunţat vineri că a finalizat tranzacţia prin care şi-a vândut participaţia pe care o deţinea la divizia sa din Slovenia, OMV Slovenija trgovina z nafto in naftnimi derivati, către compania energetică ungară MOL, informează un comunicat de presă, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 30 iun. 2023, 16:54
OMV anunță că a finalizat vânzarea subsidiarei sale din Slovenia către MOL

Preţul de achiziţie primit la final este de 311 milioane de euro (pentru participaţia de 92,25% deţinută de OMV), care urmează să fie ajustat în funcţie de capitalul de lucru şi datoria netă.

„Această vânzare sprijină transformarea OMV într-o companie sustenabilă şi cu emisii nete zero până în 2050, cel mai târziu”, a precizat grupul austriac.

Anterior, în luna mai, Comisia Europeană (CE) a aprobat achiziţionarea de către compania energetică ungară MOL a subsidiarei OMV din Slovenia. MOL şi OMV Slovenia sunt al treilea şi, respectiv, al doilea mare furnizor cu amănuntul de combustibili din Slovenia, lider fiind grupul Petrol. Pentru a rezolva temerile legate de concurenţă ale CE, MOL a fost de acord cu vânzarea a 39 de benzinării din Slovenia grupului Shell.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori din Londra.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...