Bolsonaro, în vârstă de 68 de ani, a denunţat o „înjunghiere în spate” după această sentinţă care îl privează de dreptul de a candida la preşedinţie în 2026 şi deschide bătălia pentru succesiunea sa la conducerea dreptei şi extremei drepte pe scena politică braziliană.
„Suntem pe calea către dictatură”, a tunat el, anunţând imediat că va face recurs la Curtea Supremă.”Nu sunt mort, vom continua să muncim (…). Nu este sfârşitul dreptei în Brazilia”, a declarat presei liderul de extremă-dreapta în timpul unei călătorii la Belo Horizonte, în sud-estul ţării.
Fostul şef al statului (2019-2022) a fost condamnat pentru „abuz de putere politică şi folosire necorespunzătoare a mijloacelor de comunicare”. Şi aceasta din cauza criticilor sale lipsite de probe împotriva presupusei nesiguranţe a urnelor electronice cu câteva luni înainte de scrutinul câştigat de rivalul său de stânga Luiz Inacio Lula da Silva.
Instanţa a avertizat înainte de alegeri că „nu va admite extremismul infracţional” şi nici „informarea frauduloasă, dezinformarea, cu scopul de a induce în eroare alegătorii”, a declarat preşedintele Tribunalului Superior Electoral (TSE), Alexandre de Moraes.
Unul dintre greii guvernului Lula, ministrul Justiţiei Flavio Dino, nu şi-a ascuns satisfacţia după această sentinţă.”Democraţia a câştigat cel mai dur test din ultimele decenii”, a reacţionat el.
Jair Bolsonaro are în faţă alte procese legale. Pe lângă cele 15 proceduri în faţa instanţei electorale, fostul lider este vizat de Curtea Supremă în cinci dosare, în special pentru presupusul său rol de inspirator al atacurilor din 8 ianuarie şi pentru care riscă pedeapsa cu închisoarea.