Taxa de 1,5% ar putea să nu fie aplicată pe stâlpii şi conductele de distribuţie a energiei şi gazelor

Stâlpii şi conductele din reţeaua de distribuţie şi transport de electricitate şi gaze naturale ar putea să nu fie taxaţi cu impozitul de 1,5% pe construcţiile speciale, întrucât serviciile de distribuţie şi transport de energie electrică şi gaze sunt servicii de utilitate publică, a declarat joi preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ, în cadrul conferinţei Focus Energetic.
Economica.net - joi, 28 nov. 2013, 13:52
Taxa de 1,5% ar putea să nu fie aplicată pe stâlpii şi conductele de distribuţie a energiei şi gazelor

‘În ceea ce priveşte gazele, această taxă va intra în preţul gazului la producător, va fi o creştere a preţului gazelor pe mia de metri cubi care însă nu se va reflecta în piaţă, ci la Petrom şi Romgaz (cei doi producători interni de gaze – n.r.). În ceea ce priveşte distribuţia şi transportul de gaz, conductele din domeniul public nu se taxează. Dacă totuşi transportul şi distribuţia vor fi taxate, ele vor fi incluse în tarifele de transport şi distribuţie, pentru că aceste costuri sunt obligatoriu de recunoscut. Nu avem încă vreo solicitare de la operatori din sector pentru a le recunoaşte aceste costuri în tarife’, a precizat Havrileţ.

Şeful ANRE a adăugat că, în cazul energiei electrice, preţul la producător va fi stabilit pe bursa de specialitate, iar în cazul distribuţiei şi transportului, situaţia este similară ca la gaze.

El a menţionat că momentan nu a fost clarificată încă situaţia acestei taxe şi ce construcţii vor intra sub incidenţa ei.

‘Deci, în cazul producătorilor de energie şi gaze, ei vor suporta această taxă, iar, în ceea ce priveşte distribuţia şi transportul de energie şi gaze, trebuie să vedem cum se aplică această taxă, pentru că distribuţia şi transportul sunt servicii de utilitate publică’, a explicat şeful ANRE.

Havrileţ a mai spus că, în cazul în care operatorii de distribuţie şi transport vor plăti această taxă şi vor solicita recunoaşterea ei în tarifele finale, ANRE va analiza detaliat acest lucru, întrucât operatorii au şi alte venituri din aceşti stâlpi, precum reclame sau închirierea lor către operatorii de telefonie şi cablu.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul de mobilizare pentru remedierea avariilor este foarte bun, pe teren fiind 241......
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...