50 de școli devin centre de dezvoltare a competențelor digitale

Un număr de 50 de școli publice din România, majoritatea din orașe mici și din mediul rural, au fost selectate dintr-un total de 357 înscrise și sunt primele desemnate să fie organizate sub forma unor centre pentru dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor, în cadrul unui proiect derulat de Fundația Vodafone România, în parteneriat cu Junior Achievement România.
Lidia Neagu - lun, 03 iul. 2023, 16:19
50 de școli devin centre de dezvoltare a competențelor digitale

În procesul de selecție au fost luate în considerare criterii legate de experiența în alte proiecte care vizează dezvoltarea competențelor digitale, infrastructura și angajamentul în privința claselor participante la activități. Lista celor 50 de școli selectate este disponibilă aici.

Programul se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani.

„Ne dorim să contribuim la formarea viitoarelor generații. De aceea, prin parteneriatul cu Junior Achievement România, continuăm intervențiile în educație, cu accent pe încurajarea dezvoltării competențelor digitale atât de necesare meseriilor viitorului. Rețeaua Școala din viitor se adresează atât cadrelor didactice cât și elevilor și le dă acestora din urma o experiență diferită de învățare, prin joc.”, a declarat Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România.

„Trăim într-o lume a tehnologiei și a informației în care dorim să învățăm mai multe despre utilizarea mijloacelor IT în activitatea de predare astfel încât să oferim elevilor noștri o șansă reală, un start de pe o poziție cât mai bună. Realitatea augmentată și jocurile fac deja parte integrantă din viața noastră cotidiană, iar proiectul Rețeaua Școala din viitor reprezintă o oportunitate de a scoate actul de predare din rutină și de a face lecțiile mai atractive. Considerăm că participarea școlii noastre la acest program va fi un succes. Dorim și putem crea o „Școală din viitor”, a declarat directorul Școlii Gimnaziale Satulung din județul Maramureș.

În 2023-2024, peste 10.000 de elevi din școlile din Rețeaua Școala din viitor vor avea acces gratuit la conținuturi educaționale disponibile exclusiv pe platforma www.scoaladinviitor.ro, la dotări cu kit-uri tehnologice care permit derularea la clasă a unor activități bazate pe realitatea augmentată și jocuri video, precum și la sesiuni de formare pentru profesori.

Activitățile educaționale disponibile pe platformă sunt structurate în seturi de câte 14, pe grupe de vârstă (6-8 ani, respectiv 9-12 ani), și facilitează dezvoltarea de competențe digitale, alfabetizarea informațională, rezolvarea problemelor, crearea de conținut digital, comunicarea, colaborarea și securitatea cibernetică.

Acestea sunt structurate sub formă de experiment sau ca mici secvențe de codare și pot fi realizate prin intermediul kit-ului tehnologic ce conține cuburi MergeCube pentru vizualizarea în realitate augmentată, plăci de control, piramide holografice și alte accesorii.

Inițiativa Rețeaua Școala din viitor face parte din parteneriatul Fundației Vodafone România cu Junior Achievement România pentru extinderea oportunităților de învățare learning by doing și a promovării unui model educațional transdisciplinar, rezultat din alăturarea experiențelor internaționale ale celor două organizații.

Fundația Vodafone România este o organizație neguvernamentală românească înființată în 1998, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operațiunile comerciale ale companiei Vodafone România.

Școala din viitor face parte din programul Skills Upload Jr. – o inițiativă a Fundațiilor Vodafone din 13 țări, creată pentru a-i încuraja pe educatori și elevi să își dezvolte gândirea critică și să utilizeze în mod creativ tehnologiile digitale.

Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională și dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume.

Te-ar mai putea interesa și
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță începerea fazei de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, create......
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...