BCE are doi candidaţi pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de supervizare bancară – Reuters

Banca Centrală Europeană are doi candidaţi pe lista scurtă pentru conducerea Consiliului de supervizare bancară: Claudia Buch (Germania) şi Margarita Delgado (Spania), au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
AGERPRES - joi, 06 iul. 2023, 10:28
BCE are doi candidaţi pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de supervizare bancară - Reuters

Câştigătorul îi va succeda lui Andrea Enria în funcţia de preşedinte al Consiliului de supervizare bancară din cadrul BCE de la 1 ianuarie şi va superviza puţin peste o sută dintre cele mai mari bănci din zona euro, într-un moment dificil în urma majorării dobânzilor şi a concurenţei companiilor fintech, scrie Agerpres.

Buch, vicepreşedintele Bundesbank (Banca Centrală a Germaniei), este favorită în cazul în care Germania nu decide să prioritizeze alte funcţii importante la nivelul Uniunii Europene, susţin sursele.

Buch a avut o activitate limitată pe segmentul de supraveghere bancară, dar recent a fost aleasă în Consiliul de supervizare al BCE, care include membri din cele 20 state membre ale zonei euro plus Bulgaria.

Într-un discurs rostit miercuri, Buch a declarat că este necesar „un amplu dialog social” în privinţa rolului băncilor în societate.

Delgado, adjunctul guvernatorului Băncii Centrale a Spaniei, este un supervizor de top, având o vastă experienţă în domeniu, dar Madridul are deja funcţia de vicepreşedinte al BCE, ceea ce reprezintă o problemă, deoarece UE vrea ca tot mai multe state membre să deţină poziţii importante.

Câştigătorul va fi ales în toamnă de Consiliul guvernatorilor BCE, după consultări cu Consiliul de supervizare al BCE. Candidatul câştigător va trebui să obţină aprobarea Parlamentului European şi să fie confirmat de Consiliul UE până în decembrie, pentru a-şi începe activitatea de la 1 ianuarie 2024.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...