Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 3,3% în primele cinci luni – date INS

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut, în primele cinci luni din acest an, faţă de perioada similară din 2022, atât ca serie brută, cu 3,3%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 3,2%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate joi.
AGERPRES - joi, 06 iul. 2023, 10:35
Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 3,3% în primele cinci luni - date INS

INS arată că, pe serie brută, majorarea cu 3,3% a avut loc datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+5,1%) şi la vânzările de produse nealimentare (+4,0%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 1,0%, scrie Agerpres.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2023, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 mai 2022, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 3,2%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,1%) şi la vânzările de produse nealimentare (+3,7%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 0,4%.

Potrivit INS, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna mai 2023, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 7,2%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+20,7%) şi la vânzările de produse nealimentare (+8,8%). Vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au scăzut cu 1,6%.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut, pe ansamblu, în luna mai 2023, comparativ cu luna precedentă, cu 3,2%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+6,2%), vânzările de produse nealimentare (+3,5%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+0,3%).

De asemenea, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna mai 2023, comparativ cu luna mai 2022, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 3,2%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+4,1%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+2,5%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,4%).

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna mai 2023, comparativ cu luna mai 2022, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 2,7%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+3,2%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+2,7%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,1%).

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...