Cea mai mare centrală nucleară din lume este planificată în Canada. Este cu reactoare CANDU, ca ale centralei de la Cernavodă

Bruce Power, una dintre cele mai mari companii canadiene de utilități, începe primele lucrări de extindere a centralei nucleare, cu douã noi reactoare CANDU, având potențialul de a deveni cea mai mare centrală nucleară din lume, în condițiile în care cererea tot mai mare de energie curată stimulează interesul pentru energia atomică.
Mihai Nicuţ - joi, 06 iul. 2023, 16:04
Cea mai mare centrală nucleară din lume este planificată în Canada. Este cu reactoare CANDU, ca ale centralei de la Cernavodă

Guvernul din Ontario a anunțat miercuri că Bruce Power va efectua o evaluare de mediu pentru adăugarea unei capacități de până la 4,8 gigawați la centrala sa din cea mai populată provincie canadiană. Cele opt reactoare ale centralei au în prezent o capacitate de aproximativ 6,2 gigawați și furnizează 30% din energia electrică a provinciei.

Extinderea ar face ca centrala să devină cea mai mare din lume, mai mare decât centrala japoneză Kashiwazaki-Kariwa, în prezent cea mai mare din lume, cu șapte reactoare și o capacitate de peste 8 gigawați.

Anunțul vine în contextul în care se recunoaște din ce în ce mai mult faptul că energia nucleară fără emisii de dioxid de carbon joacă un rol important în lupta globală împotriva schimbărilor climatice. Canada elaborează planuri pentru a impune o rețea electrică netă zero până în 2035, iar proiectul Bruce ar fi prima centrală nucleară convențională construită in provincie în ultimele trei decenii. O altă companie de utilități din regiune, Ontario Power Generation Inc., este implicată într-un proiect de dezvoltare a unui nou tip de reactor avansat.

„Noua producție nucleară va fi esențială pentru construirea rețelei curate a viitorului”, a declarat Todd Smith, ministrul Energiei din Ontario.

România și Canada au experiență de zeci de ani în industria nucleară, România fiind singurul stat din Europa care folosește tehnologie nucleară canadiană, CANDU 6, cu performanțe de securitate nucleară recunoscute internațional.

Cele două reactoare de la centrala de la Cernavodă se află pe locul 1 și 3 în lume în topul celor mai productive reactoare nucleare, în ceea ce privește factorul de capacitate şi operarea în siguranță, din peste 440 centrale la nivel global.

În prezent, Nuclearelectrica are în plan proiecte de investiții care vizează creșterea capacității instalate în unități care  nu au emisii de CO2 și sunt disponibile 24/7

În România, este estimată ocapacitatea instalată, după 2031, de 3.262 MW din surse nucleare: 700 MW prin retehnologizarea Unității 1 CNE Cernavoda, 700MW prin funcționarea Unității 2, 1400 MW din Proiectul Unităților 3 şi 4, 462 MW din Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR). Astfel, nuclearul va ajunge să asigure  33% din necesarul energetic al României și aprox. 66% din energia fără emisii a țării.

Şi în Europa din ce în ce mai multe state introduc în strategiile lor energetice energia nucleară, cu atât mai mult cu cât acum un an, pe 6 iulie 2022, energia nucleară a fost inclusă în domeniul de aplicare a Taxonomiei UE privind Finanțarea Durabilă, odată cu adoptarea de către Comisia Europeană a proiectului de Act Delegat Complementar.

Astfel, proiectele majore de investiții în domeniul nuclear, precum retehnologizarea unităților nucleare, construcția de noi capacități și dezvoltarea de tehnologii inovatoare, au fost considerate sustenabile pentru a contribui la tranziția energetică.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de......
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă ...
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...