Legea privind folosirea permisului de conducere pentru cat. B şi în cazul anumitor tipuri de motociclete, la reexaminare

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, prin care se acordă dreptul persoanelor care au permise pentru categoria B să conducă motociclete din categoria A1.
AGERPRES - vin, 07 iul. 2023, 11:43
Legea privind folosirea permisului de conducere pentru cat. B şi în cazul anumitor tipuri de motociclete, la reexaminare

Legea a fost transmisă de Parlament preşedintelui Iohannis în vederea promulgării pe 24 iunie. Actul normativ completează art. 241 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, în sensul acordării dreptului posesorilor permiselor de conducere eliberate pentru categoria B de a conduce şi motociclete cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cm3, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1. De asemenea, sunt instituite anumite condiţii pentru deţinătorii permiselor de categoria B care doresc să conducă şi motociclete de tipul celor anterior menţionate.

Pentru a beneficia de acest drept, deţinătorii permiselor trebuie să aibă vârsta minimă de 24 de ani împliniţi, permisul pentru categoria B obţinut de minimum 3 ani şi să facă dovada absolvirii a 10 ore de pregătire practică în cadrul unei unităţi autorizate de pregătire a conducătorilor de autovehicule. Reglementarea este în acord cu dispoziţiile art. 6 alin. (3) lit. b) din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere.

Şeful statului arată că, în vederea evitării unor dificultăţi în aplicare, legea se impune a fi reexaminată de Parlament, fiind necesar a fi corelată cu ansamblul reglementărilor existente.

Preşedintele Iohannis subliniază o plasare greşită a intervenţiei legislative la alin. (1) al art. 241 ce reglementează procedura eliberării permiselor de conducere, iar nu dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

„Prin urmare, considerăm că intervenţia legislativă trebuie să vizeze completarea art. 241 alin. (2). Menţionăm că această observaţie a fost formulată şi de Consiliul Legislativ prin avizul nr. 460/2019. În concluzie, prin nesocotirea normelor de tehnică legislativă, normele adoptate contravin jurisprudenţei constituţionale, generând totodată un impact semnificativ în derularea unor raporturi sociale, cu implicaţii asupra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi, implicit, a protejării drepturilor fundamentale la viaţă şi integritate fizică prevăzute de art. 22 din Constituţie”, se arată în cererea de reexaminare.

De asemenea, preşedintele Iohannis afirmă că este neclar cum anume se va face dovada absolvirii celor 10 ore de pregătire practică şi dacă această dovadă trebuie deţinută fizic şi prezentată în cazul unui control, de fiecare conducător de vehicule, alături de permisul de conducere eliberat.

„Fără a pune în discuţie oportunitatea adoptării soluţiei legislative, apreciem că, pentru eficienta aplicare a normelor ce ţin de siguranţa circulaţiei pe drumurilor publice, se impune clarificarea intenţiei legiuitorului de a acorda dreptul posesorilor permiselor de conducere eliberate pentru categoria B de a conduce doar motociclete cu transmisie automată din categoria A1”, precizează şeful statului.

El consideră că, dată fiind importanţa siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi nevoia de stabilitate şi previzibilitate legislativă, care să dea posibilitatea atât destinatarilor legii, cât şi celor care o aplică să îşi ajusteze în mod corespunzător conduita, intervenţiile legislative în acest domeniu trebuie să fie coerente, unitare şi cât mai puţin fragmentate. Şeful statului dă ca exemplu faptul că, în cursul anului curent, OUG nr. 195/2002 a fost modificată şi/sau completată prin mai multe legi, iar în prezent, în procedură parlamentară, există numeroase alte iniţiative legislative ce vizează acest act normativ.

Te-ar mai putea interesa și
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după România, și a lansat o platformă dedicată de televiziune cu plată cu......
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...