Auchan a rebranduit hipermarketul -real din Sibiu, pe care îl va redeschide în 3 decembrie

Auchan România şi-a pus sigla şi pe hipermarketul real din Sibiu, pe care îl va redeschide sub marca sa marţi, 3 decembrie, acesta fiind al şaselea magazin real remodelat din cele 20 preluate de la grupul german Metro.
Economica.net - vin, 29 nov. 2013, 13:12
Auchan a rebranduit hipermarketul -real din Sibiu, pe care îl va redeschide în 3 decembrie

Până în prezent, Auchan a rebranduit două hipermarketuri real din Capitală, Pallady şi Vitan, unul în Braşov, unul în Oradea şi unul în Constanţa. Două dintre acestea au fost remodelate în formatul Auchan City.

Până la finalul acestui an, compania va deschide sub brand propriu şi magazinul real din Satu Mare, care a fost închis pentru remodelare din 17 noiembrie.

Anterior, retailerul a anunţat că va rebrandui cele 20 de hipermarketuri Real în mai puţin de un an, cu o investiţie de 40 milioane euro.

Tranzacţia Auchan-Real a fost finalizată pe 12 septembrie, ca urmare a acordului semnat în 30 noiembrie 2012 între grupul Auchan şi Metro Group şi a validării primite din partea Consiliului Concurenţei, la sfârşitul lunii iulie.

Auchan România, în noua sa dimensiune, ajunge la 31 de magazine deschise şi alte două în construcţie, o suprafaţă netă de vânzare de 252.000 metri pătraţi, peste 10.000 de angajaţi, 3 platforme logistice, 70 milioane de clienţi anual şi o cifră de afaceri comună de peste 4,5 miliarde de lei, fără taxe.

Compania devine, astfel, unul din primii cinci cei mai mari angajatori privaţi din România şi a doua reţea de comerţ ca suprafaţă totală de vânzare la nivel naţional.

Potrivit deciziei Consiliului Concurenţei de aprobare a tranzacţiei, Auchan România va aplica propriul model economic, care presupune şi preţuri mai competitive pentru clienţi, în hipermarketurile preluate de la Real, de la care va adopta însă sistemul logistic mai performant.

Tranzacţia a fost autorizată cu condiţia respectării unor angajamente asumate voluntar de părţile implicate pe două pieţe relevante, respectiv Craiova şi Târgu-Mureş. Astfel, pentru Craiova şi Târgu Mureş, Auchan şi-a luat angajamentul de a nu deschide sau achiziţiona noi magazine pe o perioadă de cinci ani de la data autorizării concentrării şi de a nu majora preţurile cu mai mult de 5% faţă de media preţurilor altor magazine din reţea pentru trei ani.

Te-ar mai putea interesa și
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia......
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...