Washingtonul anunță că a finalizat distrugerea tuturor rezervelor sale de arme chimice

Statele Unite ale Americii au finalizat vineri distrugerea tuturor rezervelor lor de arme chimice, o piatră de hotar care, potrivit preşedintelui Joe Biden, ''ne aduce cu un pas mai aproape de o lume lipsită de ororile" acestor tipuri de arme, transmite EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 08 iul. 2023, 15:40
Washingtonul anunță că a finalizat distrugerea tuturor rezervelor sale de arme chimice

Ultimele două depozite erau în Pueblo County, Colorado, unde se aflau aproximativ 2.600 de tone de gaz muştar în aproximativ 780.000 de muniţii, şi în estul Kentucky. Ultimele arme din primul depozit au fost distruse în iunie, iar distrugerea armelor chimice din cel de-al doilea depozit, numit Blue Grass Army Depot, a fost finalizată vineri. Acesta din urmă conţinea iniţial 523 de tone de sarin, gaz muştar şi gaz VX în obuze şi rachete.

„Statele Unite au acţionat neobosit de mai bine de 30 de ani pentru a-şi elimina arsenalul de arme chimice. Astăzi sunt mândru să anunţ că aţi distrus în siguranţă ultima muniţie din acel stoc”, a spus Biden într-un comunicat.

Preşedintele democrat a subliniat că administraţiile succesive au hotărât ca aceste arme să nu fie dezvoltate şi nici desfăşurate în continuare.

Distrugerea completă a arsenalului, a insistat Biden, nu numai că respectă angajamentul asumat prin Convenţia privind armele chimice, care interzice tocmai dezvoltarea, producerea, depozitarea, transferul şi utilizarea acestui tip de arme, dar permite pentru „prima dată unei organizaţii internaţionale să verifice distrugerea unei întregi categorii de arme declarate de distrugere în masă”.

„Le mulţumesc miilor de americani care au investit timp şi talent în această misiune nobilă şi plină de provocări”, a conchis Biden, care a îndemnat acele ţări care nu au ratificat convenţia respectivă să facă acest lucru, astfel încât vetoul global asupra armelor chimice „să-şi poată atinge potenţialul deplin”.

La rândul său, secretarul de stat Antony Blinken a declarat ulterior într-un comunicat de presă că distrugerea stocurilor de acest tip de arme de către SUA demonstrează „rolul vital al cooperării internaţionale şi al transparenţei în controlul armelor şi în dezarmare”.

În plus, el a amintit că această realizare reprezintă o dovadă a faptului că SUA au înţeles „ameninţarea reprezentată de deţinerea, dezvoltarea şi utilizarea armelor chimice”.

Convenţia privind Armele Chimice a intrat în vigoare în 1997 şi a oferit Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) „mandatul de a eradica pentru totdeauna flagelul armelor chimice şi de a verifica distrugerea, în termenele stabilite, a arsenalelor declarate de arme chimice”.

OIAC precizează că 193 de state s-au angajat să respecte Convenţia şi că 98% din populaţia lumii trăieşte sub protecţia acesteia.

„Rusia şi Siria ar trebui să se întoarcă la respectarea Convenţiei şi să admită programele lor nedeclarate, care au fost folosite pentru a comite atacuri şi atrocităţi neruşinate. (…) Împreună cu partenerii noştri, nu ne vom opri până nu vom putea scăpa în sfârşit şi pentru totdeauna lumea de acest flagel”, a subliniat Biden.

Centrul SUA pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) subliniază pe site-ul său că Statele Unite au produs arme chimice din Primul Război Mondial (1914-1918) şi până în 1968 ca un factor de descurajare împotriva armelor similare folosite de alte ţări.

Aceste arme au ajuns să cumuleze aproape 40.000 de tone în Statele Unite până la sfârşitul anilor 1960 şi au fost amplasate într-un total de nouă depozite în diferite regiuni ale ţării. Deşi nu au fost niciodată folosite pe câmpul de luptă, adaugă CDC, acestea s-au învechit şi s-au deteriorat odată cu trecerea timpului.

Uniunea Europeană a salutat sâmbătă anunţul SUA cu privire la finalizarea distrugerii tuturor rezervelor sale de arme chimice şi a subliniat că aceasta reprezintă o „piatră de hotar” în punerea în aplicare a Convenţiei privind armele chimice semnată în urmă cu un sfert de secol.

Înaltul reprezentant pentru politica externă a UE, Josep Borrell, a subliniat că Washingtonul a finalizat distrugerea ultimelor sale rezerve de arme chimice înainte de termenul stabilit pentru aceasta, în luna septembrie a acestui an, şi a făcut-o într-un „mod sigur şi sensibil cu mediul” şi a lăudat munca echipei OIAC care a verificat distrugerea arsenalului la sol.

„Finalizarea lucrărilor de distrugere marchează o etapă importantă în implementarea Convenţiei privind armele chimice, la 25 de ani de la intrarea sa în vigoare”, a spus Borrell într-un comunicat, subliniind că acest acord „este un element-cheie pentru arhitectura internaţională de neproliferare şi dezarmare”.

UE şi-a reiterat, de asemenea, disponibilitatea de a continua să sprijine politic şi financiar aplicarea Convenţiei pentru a preveni reapariţia armelor chimice şi a lupta împotriva impunităţii celor care le folosesc şi a reamintit că în ultimul consiliu al miniştrilor de externe blocul a aprobat o nouă contribuţie voluntară de 5,3 miliarde de euro până în 2026 pentru OIAC.

Te-ar mai putea interesa și
Suzuki va dezvolta la fabrica sa din India un nou model de SUV electric pe care-l va furniza companiei Toyota
Suzuki va dezvolta la fabrica sa din India un nou model de SUV electric pe care-l va furniza companiei Toyota
Suzuki Motor Corporation (Suzuki) şi Toyota Motor Corporation (Toyota) îşi consolidează colaborarea în domeniul vehiculelor electrice prin furnizarea unui SUV electric cu baterie (BEV) dezvoltat......
Compania farmaceutică Teva, amendată de Comisia Europeană cu 462,6 milioane de euro pentru abuz de poziție dominantă
Compania farmaceutică Teva, amendată de Comisia Europeană cu 462,6 milioane de euro pentru abuz de poziție dominantă
Comisia Europeană a amendat compania farmaceutică Teva cu 462,6 milioane de euro pentru că a abuzat de poziţia sa dominantă ...
Ministerul Energiei susține că nu vrea să-i oblige pe prosumatori la audituri de securitate cibernetică, după ce a făcut un proiect de OUG din care asta s-a înțeles
Ministerul Energiei susține că nu vrea să-i oblige pe prosumatori la audituri de securitate cibernetică, după ce a făcut ...
După apariția informațiilor referitoare la obligativitatea de a se face un audit se secturitate cibernetică anual pentru ...
Ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto, aflat în vizită la Minsk, critică sancțiunile UE împotriva Belarus
Ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto, aflat în vizită la Minsk, critică sancțiunile UE împotriva Belarus
Şeful diplomaţiei ungare Peter Szijjarto a denunţat sancţiunile Uniunii Europene împotriva Republicii Belarus, în timpul ...