CFR Călători: Posibile întârzieri ale trenurilor internaţionale ce circulă spre – dinspre Budapesta în următoarele 24 de ore

Ca urmare a deraierii unui tren de marfă pe teritoriul Ungariei, circulaţia trenului IR 375 este afectată, conform avizării administraţiei companiei feroviare ungare MAV, acest tren înregistrând duminică o întârziere de aproximativ 60 de minute, avertizează CFR Călători, într-o informare de presă.
AGERPRES - Dum, 09 iul. 2023, 20:14
CFR Călători: Posibile întârzieri ale trenurilor  internaţionale ce circulă spre - dinspre Budapesta în următoarele 24 de ore

„Sunt posibile înregistrarea unor întârzieri ale trenurile internaţionale ce circulă spre/dinspre Budapesta pentru următoarele 24 de ore”, subliniază sursa citată.

cfr calatori, intarzieri trenuri, intarzieri trenuri budapesta, deraiere tren budapesta

Te-ar mai putea interesa și
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
În 2024, prețul chiriilor a crescut cu 15% față de anul precedent, conform raportului anual realizat de Storia – platforma de imobiliare lansată de OLX. Continuând trendul din 2023,......
CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu e neconstituţională
CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu e neconstituţională
Articolul 101 din Codul fiscal a neconstituţional, a decis CCR joi, 19 decembrie. Articolul 101 prevede cotele de impozitare ...
Ministerul Finanţelor a împrumutat jumătate de miliard de lei de la bănci – date BNR 19 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor a împrumutat jumătate de miliard de lei de la bănci – date BNR 19 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 500 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat ...
Un nou acord cu FMI? Decizia PSD de a nu participa la guvernare aruncă România în braţele Fondului Monetar Internaţional, spune analistul Adrian Negrescu
Un nou acord cu FMI? Decizia PSD de a nu participa la guvernare aruncă România în braţele Fondului Monetar Internaţional, ...
Decizia PSD vine să pună gaz pe focul instabilităţii politice şi mai ales bugetare, reclamată zilele trecute de Agenţia ...