Veniturile totale medii lunare ale unei gospodării au crescut cu 12,1%, în primul trimestru din 2023. Cheltuielile au reprezentat 85,6% din total

Veniturile totale medii lunare ale unei gospodării au fost de 6.979 de lei, în primul trimestru al anului în curs, în creştere cu 12,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2022, în timp ce cheltuielile au reprezentat 85,6% din total, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - lun, 10 iul. 2023, 10:45
Veniturile totale medii lunare ale unei gospodării au crescut cu 12,1%, în primul trimestru din 2023. Cheltuielile au reprezentat 85,6% din total

Conform statisticii oficiale, în intervalul ianuarie – martie 2023, veniturile băneşti medii lunare/gospodărie au însemnat 2.550 lei de persoană, în creştere cu 4,2% faţă de trimestrul IV din anul anterior, iar veniturile în natură s-au cifrat la 616 lei/lună/gospodărie (247 lei/persoană), cu 16,4% peste nivelul consemnat în ultimul trimestru al anului precedent, scrie Agerpres.

Totodată, salariile şi celelalte venituri asociate acestora au fost de 4526 lei/lună/gospodărie şi au format cea mai importantă sursă din veniturile totale (64,9%), dar în scădere cu 1,7% comparativ cu trimestrul IV din 2022.

În acest context, la formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, o contribuţie însemnată au avut-o atât veniturile din prestaţii sociale de 1.483 lei/lună/gospodărie (21,3% în trimestrul I 2023, respectiv 19,9% în trimestrul IV 2022 din veniturile totale ale gospodăriilor), cât şi veniturile în natură (8,8% în trimestrul I 2023, respectiv 8% în trimestrul IV 2022), formate din valoarea veniturilor în natură obţinute de către salariaţi şi beneficiarii de prestaţii sociale (1,9% în trimestrul I 2023, respectiv 1,7% în trimestrul IV 2022) şi din valoarea în lei a produselor agroalimentare şi nealimentare consumate din resurse proprii (6,9% în trimestrul I 2023, respectiv 6,3% în trimestrul IV 2022).

În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă, nivelul venitului total mediu lunar pe o gospodărie, în mediul urban, a fost de 7.706 lei, în primele trei luni ale acestui an, de 1,3 ori mai mare decât în mediul rural.

Din punct de vedere al structurii veniturilor totale, în perioada analizată, în mediul urban, ponderea salariilor brute şi a altor drepturi salariale în veniturile totale a fost de 71,5%, mai mari cu 17,3 puncte procentuale faţă de cea din mediul rural. De asemenea, în mediul rural, ponderea veniturilor din prestaţii sociale a fost de 22,5%, mai mari cu două puncte procentuale în comparaţie cu cea din mediul urban, iar ponderea veniturilor în natură a fost de 15,2%, de 3,2 ori mai mare faţă de cea mediul urban.

La capitolul cheltuielilor băneşti medii lunare, acestea au fost de 5.487 lei/gospodărie (2.199 lei/persoană), mai mari cu 1,1% faţă de trimestrul IV 2022, respectiv cu 1,5% la nivel de persoană.

Pe acest segment, contravaloarea consumului de produse agroalimentare şi nealimentare din resurse proprii a fost, în medie, de 485 lei/lună/gospodărie (194 lei/persoană), în creştere cu 16,6%, raportat la datele din trimestrul IV al anului trecut,

Tot în primele trei luni din 2023, principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt: consumul – de 3.702 lei/lună/gospodărie (62%) şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor – de 1.888 lei/gospodărie (31,6%), precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei – de 181 lei/gospodărie (3,1%).

Mediul de rezidenţă evidenţiază diferenţe între nivelul cheltuielilor totale medii lunare. Astfel, în mediul urban, cheltuielile medii lunare pe o gospodărie au fost de 6.573 lei, mai mari de 1,3 ori decât în mediul rural. În acelaşi timp, din punct de vedere al structurii cheltuielilor totale, în mediul urban, ponderea cheltuielilor pentru impozite, contribuţii, cotizaţii şi taxe a fost de 35,3% în cheltuielile totale, cu 9,4 puncte procentuale mai mare decât în mediul rural, în timp ce în mediul rural ponderea contravalorii consumului de produse agroalimentare şi nealimentare din resurse proprii în cheltuielile totale a fost de 4,4 ori mai mare decât în mediul urban.

Potrivit clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice, în valoare de 1.301 lei/gospodărie, au deţinut o pondere însemnată în cheltuielile totale de consum ale gospodăriilor (35,1%). Acestea sunt urmate, ca mărime, de cheltuielile destinate pentru locuinţă, apă, electricitate, gaze şi alţi combustibili în valoare (682 lei/gospodărie, cu o pondere în cheltuielile totale de consum medii lunare de 18,4%) şi de cele pentru băuturi alcoolice şi tutun (271 lei/gospodărie, cu o pondere în cheltuielile totale de consum medii lunare de 7,3%).

Datele INS relevă faptul că nivelul cel mai scăzut al cheltuielilor populaţiei a fost cel efectuat pentru educaţie (24 lei/gospodărie, 0,7% din cheltuielile totale de consum medii lunare) şi cel pentru asigurări şi servicii financiare (31 lei/gospodărie, 0,8% din cheltuielile totale de consum medii lunare).

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...