Trimestru slab pentru Petrom, operațional: producția de petrol și gaze continuă să scadă, rafinăria a funcționat puțin, centrala electrică deloc

Producția de hidrocarburi a OMV Petrom, singurul producător de țiței și gaze, a continuat să scadă în al doilea trimestru al anului, când compania a produs mult mai puțini carburanți și deloc energie electrică.
Mihai Nicuţ - lun, 10 iul. 2023, 11:26
Trimestru slab pentru Petrom, operațional: producția de petrol și gaze continuă să scadă, rafinăria a funcționat puțin, centrala electrică deloc

Producția totală de hidrocarburi a OMV Petrom a scăzut în al doilea trimestru al anului cu circa 5% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 2% față de trimestrul anterior, potrivit datelor publicate de companie.

Astfel, în trimestrul 2 din 2023, producția totală a fost de 113.700 de barili echivalent petrol (bep) pe zi, față de 117.200 acum un an sau 116.300 față de trimestrul anterior.

Producția de gaze a scăzut mai accelerat, cu 6,2% sau 3.900 bep/zi comparativ cu trimestrul al doilea al anului trecut, în timp ce producția de petrol s-a diminuat cu doar 4,3% sau 2.500 bep/zi.

Pe de altă parte, din cauza reviziilor programate, celelalte sectoare de business au raportat activități reduse, Astfel, centrala electrică de la Brazi nu a funcționat deloc, din cauza unei revizii programate care a fost prelungită ca urmare a înlocuirii unor pale de la turbogenerator.

Rafinăria de la Brazi, și ea în revizie, a avut, pentru trimestrul al doilea, o rată de utilizare de doar 31%, ca urmare a reviziei programate, iar marja de rafinare a scăzut și ea, la 11,17 dolari pe baril, adică la mai puțin de jumătate față de acum un an. Rafinăria va fi repornită abia peste două săptămâni, potrivit unui anunț făcut azi.

Totuși, vânzările de gaze către terți au crescut, în pofida producției în scădere a companiei, de la 8,68 în perioada aprilie-iunie 2022 la 9,35 TWh acum, cel mai probabil ca urmare a faptului că nu a mai fost ars pentru a produce energie electrică în centrala de la Brazi. Este posibil ca acest lucru să fie fost, în total, mai profitabil pentru companie, în condițiile în care prețul la energie electrică a fost scăzut mare parte din trimestrul 2.

 

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu: Planul pentru reducerea deficitului va fi mai întâi prezentat coaliției și după aceea va fi trimis la COmisia Europeană
Marcel Ciolacu: Planul pentru reducerea deficitului va fi mai întâi prezentat coaliției și după aceea va fi trimis la ...
Preşedintele Partidului Social Democrat Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la Cornu, că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, nu i-a prezentat încă planul de măsuri pentru reducerea......
Autoritățle americane și-au dat acordul pentru ca gigantul american BlackRock să poată prelua pentru 12,5 miliarde de dolari compania Global Infrastructure Partners
Autoritățle americane și-au dat acordul pentru ca gigantul american BlackRock să poată prelua pentru 12,5 miliarde de ...
Comisia Federală de Reglementare a Energiei din Statele Unite a aprobat vineri tranzacția prin care fondul american de ...
Chrysler va rechema în service aproximativ 1,2 milioane de mașini din SUA din cauza unei probleme la sistemul ABS
Chrysler va rechema în service aproximativ 1,2 milioane de mașini din SUA din cauza unei probleme la sistemul ABS
Marca de automobile Chrysler, deținută de grupul Stellantis, recheamă aproximativ 1,2 milioane de vehicule din SUA din ...
Goldman Sachs se așteaptă ca OPEC+ să-și crească producția începând cu luna decembrie
Goldman Sachs se așteaptă ca OPEC+ să-și crească producția începând cu luna decembrie
Banca americană Goldman Sachs a anunțat vineri că și-a ajustat estimările privind producția de petrol realizată de ...