Spania adoptă reglementări care majorează capitalul băncilor cu 30 de miliarde de euro

Spania a adoptat reglementări care vor permite băncilor să-şi majoreze capitalul cu 30 de miliarde de euro (40,8 miliarde de dolari) permiţându-le să-şi transforme creanţele privind impozitul amânat în alte instrumente care să fie luate în calcul la stabilirea capitalului, conform reglementărilor Basel III, a anunţat, vineri, ministrul spaniol de Finanţe, Luis de Guindos, transmit Dow Jones Newswires şi Reuters.
Economica.net - vin, 29 nov. 2013, 21:36
Spania adoptă reglementări care majorează capitalul băncilor cu 30 de miliarde de euro

Problemele băncilor spaniole erau legate de creanţele privind impozitul amânat (DTA), care apar atunci când o bancă înregistrează pierderi sau deprecieri de active care pot fi compensate la revenirea pe profit. Conform reglementărilor Basel III anunţate în decembrie 2012, creanţele privind impozitul amânat au fost înlăturate din lista de excluderi obligatorii din rata capitalului de bază anunţată începând cu ianuarie 2014, ceea ce ar putea reduce indicele solvabilităţii băncilor spaniole, unele dintre ele fiind salvate cu fonduri europene.

Luis de Guindos a explicat că băncile spaniole au creanţele privind impozitul amânat de aproximativ 50 de miliarde de euro generate în Spania, iar aproape 50% din aceste active vor fi transformate în capital, conform noilor reglementări.

‘Dacă nu am fi făcut aceste modificări, sistemul bancar spaniol ar fi fost dezavantajat faţă de concurenţii săi. Decizia este strict o problemă de contabilitate’, a afirmat oficialul spaniol.

Cele mai mari bănci din Spania – Santander şi BBVA – au anunţat că, în cazul transformării creanţelor lor privind impozitul amânat în alte instrumente care să fie luate în calcul la stabilirea capitalului, vor înregistra la testele de stres un nivel ridicat al capitalului.

BCE va aplica reglementări mai stricte, cerând băncilor din zona euro să aibă un nivel al fondurilor proprii de cel puţin 8%. Santander susţine că este în grafic pentru a raporta un nivel al fondurilor proprii de peste 9%, iar BBVA a anunţat un procent de 8,4% la sfârşitul lunii septembrie.

Transformarea creanţelor lor privind impozitul amânat în alte instrumente care să fie luate în calcul la stabilirea capitalului ar ajuta în special instituţii ca Sabadell, Caixabank, Popular şi Bankia (BKIA.MC), care fac eforturi pentru a-şi majora capitalul înaintea testelor de stres

Instituţiile spaniole de creditare au creanţe privind impozitul amânat de 40-50 de miliarde de euro, în special din cauza deprecierii activelor imobiliare.

Săptămâna trecută, FMI a lăudat intenţia de modificare a legislaţiei referitoare la creanţele privind impozitul amânat şi a recomandat ca ‘modificarea să nu fie furnizată ca un fel de chilipir’. De exemplu, susţine FMI, ‘legislaţia DTA ar putea fi combinată cu reglementări care să ceară băncilor să emită mai multe acţiuni sau să se abţină de la plata dividendelor în numerar pentru o anumită perioadă, cum ar fi trei ani’.

Băncile spaniole trebuie să vândă în continuare active pentru a-şi consolida bilanţurile şi a împrumuta bani în noi domenii ale economiei care este în creştere, se arată în raport. Autorităţile de supervizare trebuie să se asigure că băncile deţin provizioane adecvate pentru pierderi, ca să nu fie tentate să întârzie vânzarea activelor pentru a evita să recunoască pierderile, avertizează FMI.

Te-ar mai putea interesa și
Răspunsul la întrebarea de ce l-au votat românii pe Călin Georgescu, oferit chiar de acesta în cartea sa. Programul său îi vizează pe micii producători, „sclavul salariat cocoşat de credite, vânzătorul de la hipermarketul străin”
Răspunsul la întrebarea de ce l-au votat românii pe Călin Georgescu, oferit chiar de acesta în cartea sa. Programul ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din ţara noastră. Răspunsul la întrebarea de ce a primit cele mai......
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
Purtătorul de cuvânt al ambasadei Chinei în SUA a dat asigurări că "nimeni nu va câştiga un război comercial sau ...
Formula 1, acord de principiu cu GM pentru intrarea pe grilă a noii echipe GM/Cadillac din 2026
Formula 1, acord de principiu cu GM pentru intrarea pe grilă a noii echipe GM/Cadillac din 2026
Formula 1 a anunţat că a ajuns la un acord de principiu cu General Motors (GM) pentru a sprijini încorporarea GM/Cadillac ...
Protecţionismul revine la nivel mondial. Care sunt pericolele politicilor ce îşi propun să apere interesele domestice – raport BERD
Protecţionismul revine la nivel mondial. Care sunt pericolele politicilor ce îşi propun să apere interesele domestice ...
O revenire globală a politicilor industriale care îşi propun să protejeze interesele domestice ameninţă cooperarea ...